Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a lansat o procedură de licitație directă, prin negociere fără publicare prealabilă, în vederea contractării unei societăți care să furnizeze sare necesară dezăpezirii în trimestrul I al anului 2023. Întreaga cantitate de material va fi împărțită în mod egal către DRDP București, DRDP Craiova, DRDP Cluj, DRDP Iași, DRDP Buzău, dar și către DRDP Constanța.
Întregul contract a fost câștigat de Societatea Națională a Sării SA, firmă deținută în proporție de 51% de Statul Român și de Fondul Proprietatea SA cu 45% din acțiuni.
Contractul are o valoare de 31.333.725 de lei, fără TVA. Administratori ai societății sunt Sandu Cristi, Dobrea Constantin Dan, Cîmpeanu Nicolae, Ochian Simona Georgiana, Ioniță Ion Valeriu. În 2021, firma a raportat o cifră de afaceri de 364 931 503 de lei, un profit net 60 191 050 de lei, datorii de 70 995 850 de lei, dar și un număr de 1.437 de angajați.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.