România a primit o primă tranşă din ajutorul acordat de Uniunea Europeană pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu cazarea şi masa refugiaţilor din Ucraina, a declarat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă, aflat la Suceava.
„Prima sumă de bani de la Uniunea Europeană a ajuns în ţară. Este vorba de 39,1 milioane de euro. Banii respectivi sunt gestionaţi de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Coordonarea întregii activităţi de rambursare a banilor cheltuiţi la nivelul autorităţilor locale pentru ceea ce înseamnă gestionarea refugiaţilor în România se face prin DSU”, a afirmat Ciucă. Prim-ministrul a subliniat că, până în prezent, România a primit peste două milioane de refugiaţi ucraineni, dintre care aproximativ 85.000 au decis să rămână pe teritoriul ţării noastre. „Avem deja peste două milioane de cetăţeni ucraineni care au intrat în ţara noastră. Avem 84.000-85.000 care au decis să rămână pe teritoriul naţional. Aproximativ jumătate, 38.000, sunt copii. Aproximativ acelaşi număr sunt femei, iar 6.000 – bărbaţi. Este clar că pe măsură ce fondurile vin de la UE, ele vor acoperi sumele cheltuite de la bugetul de stat, iar de la Guvern, pe baza cererilor venite de la autorităţile locale, banii merg în sprijinul autorităţilor”, a adăugat Ciucă.