„Reglementare, plafonare, toate aceste intervenţii nu rezolvă problema preţurilor, nu rezolvă nimic. Ascund, îţi bagi gunoiul sub preş, asta faci, dar asta nu înseamnă că gunoiul a dispărut. Îţi apare în altă parte. Singura soluţie pe termen lung o reprezintă investiţiile, extinderea pieţei, o ofertă mai mare”, a spus Cîţu.
El a propus un acord transpartinic pentru investiții în sistemul energetic.
„Îi invităm și pe cei de la USR, dacă doresc să vină – în care să ne asigurăm că în fiecare an investim un anumit procent din PIB în energie, dacă vrem să facem sistemul energetic până în 2026. Dacă nu, vom face tot felul de chestii pe termen scurt, îi amăgim pe oameni, că regăsim soluţii, dar nu sunt soluţii pe termen lung”, a spus Cîțu.
Întrebat de ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a prezentat propunerile pentru limitarea prețurilor în acest domeniu, președintele PNL a răspuns: „Înțelegerea a fost că atunci când guvernul are soluțiile pregătite vine și le prezintă. Nu a fost niciun deadline”.