Tragedie rutiera noaptea trecuta. Acum familia se pregateste de inmormanatare. Bprbatul decedat are dosar penal pentru ucidere din culpa.
In ziua de 27.08.2023, în jurul orelor 2250,VIŞOVAN GHEORGHE, de 57 ani, din com. Capu Câmpului, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul, marca VW Passat, , pe DJ 177C, la km 1+050 m, în afara localităţii Gura Humorului, având direcţia de deplasare Capu Câmpului către Gura Humorului, s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a autoturismului, marca Volvo, condus regulamentar de către ROTARU MARCELA, de 29 ani, din com. Păltinoasa, jud. Suceava, însă pe fondul nepăstrării unei distanţe laterale faţă de autoturismul depăşit, a intrat în coliziune laterală cu acesta, după care a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă, răsturnându-se în şanţul din partea stângă a sensului său de mers.
În urma impactului a rezultat decesul lui VIŞOVAN GHEORGHE, cadavrul acestuia fiind transportat la morga Spitalului Orăşenesc Gura Humorului în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto Rotaru Marcela a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto Vişovan Gheorghe, care a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, pe fondul nepăstrării unei distanţe laterale suficiente faţă de autovehiculul depăşit.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
S-a întocmit dosar penal lui VIŞOVAN GHEORGHE sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă (autoaccidentare), faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 şi 2 din C.P..