Simulacru la concursuri pentru a păstra imputerniciții. Trei ofițeri BCCO, toți șefi de servicii în cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava au fost pur și simplu aduși în situația de a părea că sunt total nepregătiți în serviciile în care lucrează de ani buni. Mai bine spus au fost lăsați să candideze la o funcție scoasă la concurs, de IGPR ca apoi să pară că sunt total neprofesioniști în structura din care fac parte.
Cine a vrut să îi discrediteze? Politicul? MAI? Poliția Română? Și-a băgat politicul ,,coada,, pentru ca o structură care are ca atribuții lupta împotriva crimei organizate să fie îngenuncheata? Sunt întrebări la care cu siguranță nu vom avea răspuns.
Surse din BCOO Suceava susțin că cei trei candidați la funcția de șef a acestei structuri sunt ofițeri bine pregătiți și că este exclusă slaba pregătire profesională.
Notele obținute la concursul care a avut loc pe 10 februarie 2023, au fost mediocre și chiar rușionase, semn că ,,cineva,, chiar a vrut să le arate că BCCO Suceava nu are oameni capabili să ocupe o funcție prin concurs. Comisarul șef Adrian Buga nu a candidat la concurs dat fiind faptul că acesta figurează la conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Suceava. Ofițerul superior se află însă la comanda BCCO Suceava ca interimar și ar putea ocupa funcția de șef BCOO prin transfer fără concurs. Poți crede că un ofițer este nepregătit dar nu poți crede că toți cei trei ofițeri BCCO, polițiști care lucrează de ani buni în domeniu să obțină note sub baremul de 7.00.
Simulacru de concursuri pentru funcții. Subiecte imposibile, pentru a păstra împuterniciții. De altfel, s-a găsit o metodă de a mima respectarea legii. MAI prin IGPR a dispus ca subiectele să fie imposibil de făcut, astfel ca niciunul dintre candidați să nu obțină notă de promovare și să rămână pe funcție tot împuterniciții sau desemnații, care să răspundă la comenzi. Un astfel de caz a fost semnalat la BCCO Suceava. Notele luate de cei trei candidați au fost intre 3 si 5 si ceva, în condițiile în care nota de trecere era 7.
Surse din cadrul BCOO Suceava sustin că ofițerii care au participat la concurs sunt foarte supărați pentru că li s-a publicat numele pe stiridinbucovina.ro.
Le sugerăm insa că ar trebui să fie supărați pe superiori care cel mai probabil au scos o funcție la concurs doar de formă și care nu trebuia câștigată de niciun candidat. Sau chiar pot afla cine si-a bagat coada pentru a părea că sunt total neprofesioniști.