Cea mai importantă sărbătoare a iernii, Nașterea Domnului sau Crăciunul, aduce cu ea un obicei extraordinar de frumos și solemn – colindul.
Orice om își amintește, în această perioadă, de vacanțele de iarnă petrecute la bunici când timpul avea parcă alt sens, iar tradițiile erau la ele acasă și aduceau, de fiecare dată, bucuria și zâmbetul pe chipul tuturor.
Când spui sărbători de iarnă, de cele mai multe ori, te gandești la zăpada ce urmează să îmbrace totul în alb, la mirosul de cozonac făcut de bunica în cuptorul din cărămidă și la colindele, care completează atmosfera de bucurie și emoție sufletească, pe care abia aștepți să le asculți și să le primești.
Lumea satelor ne-a oferit întotdeauna un exemplu de tradiție și zestre spirituală. Acolo totul are altă valoare, sărbătoarea Crăciunului este respectată cu sfințenie de fiecare în parte, iar tinerii, cu mic, cu mare, au datoria de a colinda pe la casele oamenilor, pentru a le ura de bine și sănătate.
Aceste cântece deosebit de frumoase, colindele, au menirea de a anunța Nașterea Mântuitorului, iar colindătorii reprezintă chipul îngerilor care au vestit Nașterea Domnului.
Începând din Ajunul Crăciunului și până aproape de Bobotează, ulițele satelor răsună de glasul colindătorilor, îmbracați în costume tradiționale, specifice fiecărei regiuni a țării.
Din punct de vedere etimologic, termenul „colindă” este de origine latină și provine de la termenul „calendae” și înseamnă „a vesti”. Astfel, poporul român este printre singurele popoare care vestesc minunea întrupării Fiului lui Dumenzeu exprimată atât de blând în diferite forme artistice. Fiind un obicei străvechi, se consideră, că primii colindători au fost păstorii care au venit la peștera unde S-a născut Pruncul Iisus. Datorită transmiterii acestui mesaj, se poate considera colindul, ca fiind sfânt, el aducând bucurie, starea de bine în lume, între oameni.
Conform etnologului Nicolae Ursu, colindele pot fi: protocolare: „rugămintea de a fi primiți în casă, Cererea darurilor, Gazda plecată la vânătoare”, profesionale: „colinde de vânători, despre cioban și ciobănie”, mai pot fi colindele de fată, de flăcău, colindele familiale, colindele de trecere : Anul vechi și Anul nou, colindele religioase sau cele agrare – Plugușorul.
Potrivit altei clasificări, aceste colinde pot fi de două feluri: laice și religioase, indiferent de natura lor, colindele au fost și vor rămâne o valoroasă zestre spirituală pe care am moștenit-o și suntem datori să o ducem mai departe generațiilor viitoare.
Conform tradiției poporului nostru când vin colindătorii, ușa nu trebuie să fie închisă deoarece pe lângă voie bună aduc sănătate și vestea nașterii Pruncului Hristos. Se mai spune, că ghinionul îi urmărește pe cei care nu ascultă colinde, pe cei care nu primesc colindătorii și care nu le oferă acestora un dar simbolic, ca o mulțumire pentru Vestea adusă.
