GENERAL

Cinci locuitori ai regiunii Cernăuți sunt suspectați de trecerea ilegală peste hotare a bărbaților apți pentru serviciul militar

Angajații poliției naționale din regiune au descoperiți cinci locuitori ai raionului Cernăuți, care au transferat ilegal șapte bărbați în România, în schimbul unei recompense financiare în suma de 23 de mii de dolari americani.

Cinci locuitori ai regiunii Cernăuți sunt suspectați de trecerea ilegală peste hotare a unui grup de bărbați apți pentru serviciul militar.

Polițiștii au constatat că cei cinci locuitori din raionul Cernăuți au facilitat transferul ilegal al acestor bărbați. Cele cinci persoane au fost informate cu privire la suspiciunile privind comiterea infracțiunii, iar instanța, la solicitarea forțelor de ordine, a decis măsuri preventive împotriva infractorilor (Codul Penal al Ucrainei – trecerea ilegală a persoanelor peste frontiera de stat a Ucrainei, art. 332 alin.3), potrivit serviciului de presă al poliției din regiunea Cernăuți.  În timpul anchetei preliminare, polițiștii au constatat că cei patru bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani, împreună cu o femeie în vârstă de 34 de ani, căutau persoane care doreau să părăsească Ucraina. Acești infractori își evaluau serviciile între 3000 și 5000 de dolari americani de persoană. Cei cinci infractori i-au ajutat pe șapte bărbați să treacă ilegal frontiera. A fost inițiată o anchetă preliminară.