Deputatul PSD Cătălin Fediuc a votat duminică dimineață, în jurul orei 9.30, la secția amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 9 “Ion Creangă” din municipiul Suceava.
“România are nevoie de un președinte care a demonstrat că poate transforma promisiunile în fapte. Un președinte care să le ofere românilor motive reale de mândrie și speranță, așa cum am simțit zilele trecute, odată cu anunțarea intrării complete a României în Spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Un președinte care să-i unească pe români și nu să-i dezbine și să-i învrăjbească unii împotriva celorlalți, așa cum, din păcate, s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Un președinte care poate colabora cu toți cei care își doresc binele României”, a declarat parlamentarul social democrat sucevean.