Începând cu 1 martie românii își aleg o zi, în intervalul 1-9 martie, iar în funcție de această zi, se spune din bătrâni, că așa o să le meargă tot anul.
Cum sunt alese babele?
„Babele” reprezintă o tradiție veche de pe vremea Babei Dochia. Începând cu data de 1 martie până pe 9 martie fiecare își alege o zi, sau mai bine zis o babă, și așa cum va fi vremea în această zi așa este și firea omului respectiv spun unii bătrâni, alții spun că așa cum este vremea în acea zi așa va fi și anul care începe de atunci- pentru omul respectiv.
Babele sunt în perioada 1-9 martie, zile considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase. Așa cum este ziua aleasă, așa va fi și firea omului tot anul. Altă interpretare este cum e în ziua respectivă, așa îi va merge omului tot anul. Dacă vremea va fi frumoasă, omul va avea noroc, toate îi vor merge bine, iar el va fi vesel și fericit.
Dacă vremea va fi rea, cu cerul întunecat, omul va fi morocănos și toate îi vor merge pe dos.
Potrivit bătrânilor, dacă plouă sau ninge în ziua Babei lui, omul va avea un an bogat.
De asemenea, există și o latură numerologică a Babelor. Baba fiecărui om este în ziua în care s-a născut. Dacă cineva este născut într-o zi de 6, va avea Baba pe 6 martie. Dacă este născut într-o zi de 30, Baba lui va fi pe 3 martie (3+0=3).
Cine a fost baba Dochia?
Potrivit unei legende culese din poporul român chiar de Gheorghe Asachi, Dochia era fiica conducătorului dac, Decebal. Fata era nespus de frumoasă, lucru care se știa în toate cele patru zări. În vremea în care romanii au ajuns pe teritoriul Daciei, liderul lor, împăratul Traian s-a îndrăgostit de Dochia. Ea refuză să devină soția lui şi a fugit pe muntele sacru al dacilor, Ceahlăul. Romanul se pare că a urmărit-o până acolo. Dându-şi seama că nu poate scăpa de el, Dochia s-a rugat zeului Zamolxe. Așa că frumoasa fată, împreună cu oile sale, a fost transformată în stâncă.
O altă legendă spune că Dochia avea o turmă de oi dată în grijă unor flăcăi. La sfârșitul lui februarie, aceștia au rătăcit pe munte oile, iar Dochia, furioasă, i-a pedepsit și a plecat pe un ger cumplit, îmbrăcată cu 9 cojoace, să-şi caute oile pe munte.
A mers ce a mers şi în prima zi a lepădat un cojoc fiindcă se încălzise şi oile tot nu le găsise. În a 2-a zi vremea s-a îndreptat şi Baba Dochia a mai lepădat un cojoc şi a blestemat zeii care tot schimbau vremea. În a 3-a zi la fel. Şi tot așa până într-a 9-a zi, când Dochia își lepădase toate cojoacele din cauza vremii frumoase. În cele din urmă, își găsise oile şi se pregătea să coboare în sat.
Sursă: www.wowbiz.ro