Cancelarul austriac Karl Nehammer va merge luni după-amiază la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Viena, citat de agențiile internaționale de presă.
Karl Nehammer, care sâmbătă a fost la Kiev și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, este primul lider european care se va întâlni cu Vladimir Putin de la debutul invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Înainte de această dată, la Moscova au mai fost premierul Ungariei, Viktor Orban, președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german Olaf Scholz.
„,,Plec seara la Moscova să mă întâlnesc cu Vladimir Putin la o conversație mâine. Austria este neutră din punct de vedere militar, dar are o poziție clară cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Acest război trebuie să înceteze! Coridoare umanitare, o încetare a focului și o explicație completă a crimelor de război sunt necesare acu, spune cancelarul pe pagina personala de facebook.
Cancelarul austriac a numit Bucha „un loc al crimelor de război”
Deplasarea prevăzută la Moscova urmează după vizita pe care Nehammer a făcut-o sâmbătă la Kiev, în care s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, dar a fost și la Bucha, unde a văzut cu ochii săi groapa comună și a aprins o lumânare
la biserica din apropiere.
„Trebuie să facem cunoscute aceste crime de război la ONU, iar justiția internațională trebuie să înceapă să investigheze și să combată aceste crime”, a spus cancelarul austriac.
Karl Nehammer a declarat că deși Austria este neutră din punct de vedere militar, „înțelege” că trebuie să ajute „acolo unde au loc nedreptăți și crime de război”.
La rândul său, președintele Zelenski i-a mulțumit pentru sprijinul pe care Ucraina l-a primit până acum și a reluat apelul său pentru mai multe sancțiuni împotriva Rusiei.
,,Preşedintele Wolodymyr Selenskyj Володимир Зеленський m-a primit foarte prietenos în Ucraina. Este sfâșietor să vezi distrugerea și suferința oamenilor. Austria știe ce are de suferit poporul ucrainean în acest moment. Vom ajuta unde putem pentru a alina suferința și a pune capăt acestui război,, spune cancelarul Austriei pe facebook.