Deputatul PNL Ioan Bălan vrea să știe de la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu ,,Stadiul implementării celor trei proiecte majore de transport rutier din Moldova.. Parlamentarul a înregistrat la Camera Deputaților o interpelare la care așteaptă răspuns:
Vă prezemtăm integral documentul:
Către: Ministrul transporturilor și infrastructurii
Domnului Sorin-Mihai GRINDEANU
De la: Deputat PNL
Ioan BALAN
Obiectul întrebării: Stadiul implementării celor trei proiecte majore de transport rutier din Moldova
Stimate domnule ministru,
Apreciez și salut faptul că Ministerul transporturilor și infrastructurii și CNAIR au reușit să continue proiectele de investiții privind realizarea celor trei autostrăzi ale Moldovei, respectiv: Autostrada A7 (Ploiești-Siret), Autostrada A8 (Târgu Mureș-Iași-Ungheni), Autostrada Nordului (Suceava-Baia Mare).
Aceste trei proiecte majore de investiții, concomitent cu modernizarea Magistralei CF 500 (București-Suceava-Vicșani) vor contribui, fără îndoială, la creșterea ritmului de dezvoltare economică pentru întreaga Moldovă. Mai mult decât atât, îmi exprim speranța că aceste obiective de investiții vor fi și un real stimulator al dezvoltării capitalului românesc, prin dezvoltarea de capacități de producție de materii prime și materiale necesare investițiilor.
Având în vedere experiența ultimilor ani în care unii constructori au realizat lucrări de calitate și le-au finalizat înainte de termenul contractul, iar alți constructori au avut o mobilizare slabă și au înregistrat întârzieri semnificative, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:
- Care este, în prezent, stadiul fizic de execuție și stadiul financiar pentru fiecare lot din cele trei autostrăzi ale Moldovei, respectiv Autostrada A7 (Ploiești-Siret), Autostrada A8 (Târgu Mureș-Iași-Ungheni), Autostrada Nordului (Suceava-Baia Mare)?
- Care sunt cele mai importante dificultăți înregistrate până în prezent la nivelul celor trei proiecte de investiții?
- Care sunt loturile care estimați că se vor deschide circulației autovehiculelor la finalul anului 2024 sau în anul 2025?
- Vă rog să precizați dacă există riscul dezangajării unor sume din fonduri externe nerambursabile alocate acestor proiecte.
Solicit formularea răspunsului în scris.
Vă asigur de înalta mea apreciere,
Ioan BALAN
Deputat PNL