In ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava nu a înregistrat situații de urgență în contextul atenționărilor / avertizărilor meteo-hidrologice periculoase aflate în vigoare.
Pompierii militari, împreună cu lucrătorii SGA și ai Comitetelor locale pentru situații de urgență monitorizează în permanență cursurile de apă aflate sub incidența avertizării hidrologice de cod galben, nivelul acestora fiind sub cotele de atenție.
Precipitații însemnate cantitativ au fost înregistrate în sudul județului, dar sub 15 l/mp, valoare pentru care se poate depăși pragul de atenție dacă se înregistrează în maxim 3 ore. În acest sens, colonelul Costică Ghiață, inspectorul șef al pompierilor militari suceveni, împreună cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi, au monitorizat bazinele hidrografice din zona Dornelor.
ISU Suceava menține în permanență legătura cu Comitetele locale pentru situații de urgență aflate sub incidența codurilor galbene meteo – hidrologice, anterior fiind transmise către acestea adrese prin care se solicită (prin exemplificare) întreprinderea măsurilor pe cale de consecință, în vederea punerii în siguranță a populației, a animalelor și a bunurilor materiale.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava asigură populația că pompierii militari sunt pregătiți să acționeze prompt și eficient în cazul apariției unor situații de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase, precum inundații sau alte efecte negative asociate.
Tehnica de intervenție este complet operațională, resursele umane sunt pregătite pentru misiuni complexe, iar planurile de acțiune sunt actualizate pentru a asigura un răspuns rapid și coordonat în sprijinul comunităților afectate.
,,Rugăm cetățenii să urmărească informările oficiale transmise de autorități și să respecte recomandările primite în cazul emiterii unor avertizări meteorologice sau hidrologice.
Pompierii militari suceveni rămân în permanență la datorie, pentru protejarea vieții, a bunurilor și a mediului,, este mesajul transmis de pompierii militari.