ACTUALITATELOCAL

Batrana din Dmbrăveni decedată după ce a fost ieri, la Mănăstirea Sf Ioan de la Suceava

Batrana din Dmbrăveni decedată după ce a fost ieri, la Mănăstirea Sf Ioan de la Suceava.

Ieri,  în jurul orei 17.40, Poliția orașului Salcea a fost sesizată telefonic de către Chirilă Petru din com./sat Dumbrăveni, despre faptul că, soacra lui, Amaftioaie Elena, de 65 ani, din com./sat Dumbrăveni, a fost găsită decedată în propria locuință.

La fața locului a fost solicitată o ambulanță, însă, echipajul medical sosit a constatat decesul numitei Amaftioaie Elena.

Ieri, în jurul orei 12.00, Amaftioaie Elena a plecat de la domiciliul ei în Suceava și înainte de a pleca, i-a spus fiicei sale, Chirilă Daniela, că se simte cam rău, a vomitat în ziua respectivă și că se va întoarce acasă din Suceava cu autobuzul de la ora 13:30. Nu se cunoaște ora la care s-a întors persoana vătămată la domiciliu, însă, în jurul orei 16.30, Chirilă Daniela s-a dus în camera mamei ei pentru a vedea dacă nu s-a întors la domiciliu, ocazie cu care a găsit-o decedată pe patul din cameră.

La fața locului a fost solicitat un echipaj medical din cadrul S.A.J. Suceava, însă acesta nu a putut decât să constate decesul numitei Amaftioaie Elena. Echipajul medical le-a transmis membrilor de familie să anunțe poliția. Cu ocazia cercetării la fața locului, persoana decedată nu prezenta urme de violență pe suprafața corpului. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „uciderea din culpă”.