JUSTIȚIE

Bărbat reținut după ce a obligat două minore să se prostitueze

Procurorii DIICOT Iasi au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de  trafic de minori. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, inculpatul, profitând de  starea de vădită vulnerabilitate a două victime minore, ambele în vârstă de 16 ani (situație financiară precară, absența suportului familial, părăsirea centrului de plasament pentru  minori) le-a recrutat și adăpostit într-un apartament din municipiul Iași în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora, prin obligare la practicarea prostituției.

Ca urmare a sesizării formulate de DGASPC Iași  privind dispariția victimelor minore, polițiști au descins în locația în care erau adăpostite și le-au extras din mediul infracțional.

Ieri, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție fiind descoperite  și ridicate mai multe  mijloace de probă. În ziua de 29 mai 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.