Din bugetul local se alocă 63.500 de lei pentru dotarea cu un cititor de amprente, 7 aparate foto de rezoluţie superioară şi un pad pentru semnătura digitală
În şedinţa Biroului Judeţean de Administrarea Bazelor de Date şi de Evidenţa Persoanelor s-a decis ca municipiul Suceava să fie parte a proiectului-pilot naţional de implementare a noul sistem de emitere a cărţii de identitate electronice. Acesta se aplică începând cu data de 29 mai, consilierii municipali suceveni aprobând, prin rectificarea bugetului, o susţinere a financiară de 63.500 de lei pentru implementarea noului sistem. „Este nevoie de elemente logistice suplimentare, care să sprijine activitatea pe care colegii noştri din acest departament trebuie să o desfăşoare în noul proiect pilot” a declarat Irina Vasilciuc administratorul public al municipiului Suceava. Printre noile dotări se numără cititorul de amprente care se va utiliza „în noua formulă de eliberare a cărţilor de identitate”. La acesta se adaugă 7 aparate foto de rezoluţie superioară şi un pad pentru semnătura digitală. „Înregistrăm o economie de bani pe care o putem să o dirijăm în scopul susţinerii financiare a acestei iniţiative, din suma care a fost prevăzută pentru organizarea alegerilor. Au rămas bani la acest capitol, nu îi folosim pe toţi, şi ne permitem să facem această rectificare bugetară, fără a fi nevoie să-i luăm de fondul de rezervă bugetară” a subliniat Irina Vasilciuc, administratorul public al municipiului Suceava, în şedinţa ordinară a Consiliului Local.