GENERAL

Bărbat cu dublă cetățenie, forțat să părăsească Ucraina prin Carpați din cauza restricțiilor de ieșire

Parlamentarul ucrainean, Gheorghe Mazurașu, a relatat povestea unui bărbat de 57 de ani, cu dublă cetățenie ucraineană și britanică, care a fost nevoit să părăsească ilegal Ucraina prin Carpați, oferind mită, deoarece nu i s-a permis să treacă granița în mod legal.

Bărbatul, care a obținut cetățenia britanică acum 10 ani, a venit în Ucraina pentru a-și vizita rudele din regiunea Liov. Curând după sosire, poliția i-a cerut să nu părăsească nici măcar satul, deoarece nu și-a actualizat datele militare. De asemenea, i s-a comunicat că nu va fi lăsat să treacă granița, întrucât autoritățile de frontieră fuseseră deja avertizate despre situația sa.

În aceste condiții, bărbatul a plătit 9.000 de euro și, împreună cu un grup de alți bărbați, a părăsit țara în mod ilegal, trecând munții.

„Credeți că după o astfel de experiență, va avea mai multă dorință de a ajuta patria? Sau poate, dimpotrivă?” a comentat Mazurașu.

Anterior, ambasada Israelului a recomandat bărbaților israelieni cu vârste între 18 și 60 de ani, care au dublă cetățenie (israeliană și ucraineană), să evite călătoriile în Ucraina, deoarece aceștia sunt reținuți la ieșirea din țară,arata bucprees.eu.