Domnule Șoldan, văd că ați început deja campania electorală. Pentru noi nu este o noutate stilul dumneavoastră, dar aș dori să vă atrag respectuos atenția că picați în penibil cu acest tip de atacuri și mă gândesc la acea vorbă, pe care am auzit-o la noi în Bucovina, cu câinii care latră la tren.
Știe o țară întreagă, după cum știu și liderii partidului dumneavoastră, cât a susținut Gheorghe Flutur programele de dezvoltare ale României și ale județului Suceava. A fost unul dintre susținătorii Programului Anghel Saligny și a avut numeroase întâlniri cu primarii pentru a-i încuraja sa facă proiecte, tot timpul subliniind eforturile primarilor. Repet, ale primarilor. Gheorghe Flutur a fost cel care, practic, a deblocat realizarea Autostrăzii Moldovei, A7, Pașcani-Suceava-Siret, proiectul inițial fiind doar până la Pașcani.
Apropo, puteți afla că s-a întocmit și Acordul de mediu. Și încă o veste bună pentru suceveni, și sper că și pentru dumneavoastră, domnule Șoldan, este că pe 22 noiembrie, la CJ Suceava, are loc dezbatere publică pentru tronsonul Suceava- Siret al Autostrăzii A7. Asta înseamnă că s-a finalizat Studiul de Fezabilitate și pentru acest tronson.
Da, domnule Șoldan, și în toate acestea regăsim implicarea nemijlocită a domnului Gheorghe Flutur. A prevăzut cu mâna lui, aș putea spune, în Programul de Guvernare PNL-PSD tronsonul de autostradă ,,uitat”, iar apoi, prin demersurile care au putut fi făcute, iată că este asigurată finanțare prin fonduri europene. Am fost și eu de foarte tânăr în politică, și mă întrebam cine oare vă face aceste texte de atac, căci nu par a vă aduce voturile populației. Am convingerea că populația județului Suceava nu va da voturile cuiva doar pentru niște poze pe care le face în birouri cu lideri de la Centru. Vorbiți despre centura orașului Gura Humorului, de parcă nu ați ști (eu cred că știți prea bine) că fiind pe un drum național este atributul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (ministru PSD, știți la fel de bine), dar, cu toate acestea, Gheorghe Flutur, a avut în vedere rutele ocolitoare ale orașelor din județ și a solicitat Ministerului posibilitatea de a se ocupă CJ Suceava pentru realizarea documentației la cea mai aglomerată zonă a județului, cea de la Gura Humorului. Iar o astfel de lucrare nu se face de azi pe mâine (ca să știți). CJ Suceava a demarat procedurile imediat ce a avut acordul Ministerului. Au urmat aproape 10 luni, termenul legal pentru licitația la acest tip de lucrări.
Apoi, un an de zile s-a lucrat la Studiul de Fezabilitate, au fost două dezbateri publice, s-a stabilit lista pentru exproprieri, urmează Autorizația de mediu, fără de care nu poate începe procedura de licitație. Ce trebuie să se știe, este că prin implicarea domnului Flutur și a CJ Suceava, așa cum ați văzut, s-a scurtat cu doi ani toată această procedură. Acum așteptăm HG cu aprobarea indicatorilor tehnico- economici ai investiției ca să se poată scoate la licitație executarea lucrărilor la centură, având două benzi pe sens, în regim de autostradă. O lucrare mare, într-o zonă de munte, care va ocoli orașul Gura Humorului și va fluidiza traficul în zonă.
Referitor la Cazinoul de la Vatra Dornei, președintele Gheorghe Flutur s-a implicat din momentul când acest edificiu era mai aproape de o ruină. A fost mereu aproape de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, instituția Consiliului Județean Suceava având un rol important în reabilitarea acestui obiectiv, așa cum a fost și în cazul consolidării și protejării altor monumente din județul Suceava, biserici sau mănăstiri – Humor, Arbore, Râșca, Probota, Putna, Voroneț, Pătrăuți, Bălinești, Sucevița, Moldovița, Bogdana; biserici de lemn, muzee – la Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Siret, Suceava. Mai doriți să enumăr? Enumăr! Cetatea Scaun a Sucevei, Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Aeroportul ,,Ștefan cel Mare” Suceava.
Mai și vorbiți de Aeroport. Ce era Aeroportul până a veni Gheorghe Flutur? Ați văzut că din 2016 a crescut de 17 numărul de pasageri? Sau ați văzut că au fost anulate niște curse și hai, că e momentul de atac. Penibil. De parcă nu ați ști că astfel de lucruri se pot întâmpla oricând într-o economie de piață. Considerați, mă tem, că astfel de atacuri o să vă aducă voturi? Va considerați a fi, astfel, cumva, ,, salvatorul” Sucevei?
Eu cred că oamenii nu pot fi derutati prin declarații demagogice și că rezolvarea problemelor județului nu ține jocul hazardului. Pentru oameni cred că e bine să vorbească faptele pe care le faci, nu zâmbetul sau strângerile de mână din poze. Apropo, domnule Șoldan, mâine se mai semnează la București un contract pentru județul Suceava. Pregătit? Cu tot ce trebuie?
Niculai Barbă, vicepreședinte CJ Suceava