Este anchetă la Suceava, după ce subiectele la Limba română pentru Evaluarea Națională au apărut înainte de examen, pe un grup de WhatsApp al părinților de la o școală din Gura Humorului. Astfel, marți, șeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Grigore Bocanci a anunțat demararea unei anchete fiind sesizat și Parchetul.
Cel care a distribuit subiectele ar fi un angajat al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 „Teodor Balan” din Gura Humorului.
„Subiectele au apărut pe un grup de WhatsApp al părinţilor. IŞJ Suceava a început o anchetă şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava”, a afirmat şeful IŞJ Suceava, Grigore Bocanci.
Potrivit inspectorilor din cadrul IŞJ Suceava, broşura cu cele 10 pagini care cuprindea subiectele la proba de limba română a fost scanată şi postată integral pe grupul respectiv. Conducerea IŞJ Suceava consideră că examenul nu a fost influenţat de distribuirea subiectelor.