ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCAL

Acțiunea Blocada / AMPLĂ ACŢIUNE DERULATĂ DE POLIŢIŞTI  PENTRU SECURIZAREA PARCURILOR ȘI ZONELOR DE AGREMENT DE PE RAZA MUNICIPIULUI SUCEAVA  

 

Siguranţa stradală este o prioritate pentru poliţiştii suceveni. Din analizele efectuate a rezultat şi faptul că una dintre cele mai mari îngrijorări ale comunităţii este legată de siguranţa în spaţiul public.

Având în vedere aceste considerente, dar şi faptul că zonele de agrement trebuie să constituie un spaţiu de relaxare pentru cetăţeni şi familiile acestora, unde să se simtă în deplină siguranţă, poliţiştii au iniţiat un demers de securizare a parcurilor de pe raza municipiului Suceava.

 

Acţiunea desfăşurată în sistem integrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, lucrători de jandarmi din cadrul IJJ Suceava și polițiști locali în data de 01 iulie 2023 a avut ca scop asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, fiind vizate prevenirea tâlhăriilor stradale, a furturilor din genţi şi buzunare, prevenirea faptelor de violenţă stradală şi a altor acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de substanțe interzise.

 

Poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi poliţiştii de proximitate au mers în parcurile de pe raza municipiului Suceava și în zonele de agrement şi au purtat discuţii cu cetăţenii în vederea responsabilizării şi informării acestora în vederea reducerii riscului victimal, fiind distribuite peste 300 de materiale educative.

 

Astfel, la data de 01.07.2023, în intervalul orar 19.00-23.00 Poliția Municipiului Suceava a organizat și executat o acţiune preventiv – reactivă pe linia prevenirii şi combaterii actelor cu violenţă comise în zona parcurilor, în mediul stradal, în zonele periferice dar și în zonele de agrement.

 

Acțiunea a fost coordonată de către Serviciul de Investigații Criminale – IPJ Suceava și au participat poliţiştii Poliției Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică – Compartimentul Proximitate și Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, Biroul Investigații Criminale și Biroul Rutier, în echipe mixte formate din lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul Mobil și lucrători din cadrul Poliției Locale Suceava în zonele și localurile pretabile la comiterea de fapte antisociale, respectiv în Zona Albina, Zona Curcubeu, zona Cartierului Obcini, Zona Orizont, str. Jean Bart din Cartierul Burdujeni, Zona localurilor Bibliotecă, Studențească, pe strada Alexandru cel Bun (la locul de joacă pentru copii), Parcul Central, Parcul Șipote, Zona Bebelușu (vis-a-vis de catedrală), proximitatea societății Mihalex din Cartierul Mărășești, Parcul Simion Florea Marian, Parcul 3 Bărboși și în zona de agrement Tătărași.

La acțiunea organizată au participat zilnic 43 de lucrători, din care 34 polițiști, 4 jandarmi și 5 lucrători Poliție Locală, acționându-se cu 12 autospeciale din dotarea celor trei structuri implicate.

Obiectivele acțiunii au fost prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, in special a celor cu violenţă, ce se comit de regulă în zona parcurilor şi altor localuri de agrement; verificarea legalităţii măsurilor luate de administratorii localurilor pe linia asigurării pazei; identificarea persoanelor care comercializează sau consumă substanţe cu efect halucinogen şi luarea măsurilor legale împotriva acestora; supravegherea şi monitorizarea persoanelor predispuse la fapte antisociale şi care în aceasta perioadă pot întreprinde acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică; identificarea persoanelor străine de localitate care nu își justifică prezența pe raza de competență; depistarea persoanelor urmărite şi a celor care se sustrag executării pedepselor; sancţionarea celor care încalcă prevederile legale; identificarea persoanelor care cerşesc sau care vagabondează şi induc un sentiment de securitate publică.

 

În cadrul acţiunilor organizate au fost legitimate peste 230 de persoane, dispunându-se măsura avertismentului/avertizării pentru 86 de persoane pentru diverse acte care încălcau normele de convieţuire socială.

Au fost controlate 17 bagaje şi au fost verificate 33 de obiective şi 28 de agenţi de pază.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.805 lei, la Legea 61/1991 modificată și la OUG 195/2002 republicată.

 

Toate persoanele identificate sub influenţa băuturilor alcoolice sau care vagabondau au fost îndepărtate din zona parcurilor, fiind direcţionate către domiciliile lor, iar în unele cazuri dispunându-se transportul la unităţi medicale.

Pozitiv este faptul că urmare a măsurilor dispuse nu au fost înregistrate sesizări privind infracţiuni stradale în zona parcurilor, cetăţenii având premisele de a se bucura de momente de relaxare în deplină siguranţă în locațiile de pe raza municipiului Suceava.

 

Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.

 

Pentru  a petrece momente plăcute în zonele de agrement și în parcuri și a fi în permanență în siguranță Poliția Română vă recomandă:

 

–  aveţi grijă de bunurile dumneavoastră și nu le lăsați nesupravegheate!

–  nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

–  nu consumați alcool în exces și nu consumați droguri sau alte substanțe interzise!

–  nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

–  în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!