Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat, joi, că ministrul de Interne, Lucian Bode, a solicitat Corpului de control să facă verificări în ceea ce priveşte achiziţia de maşini de poliţie marca BMW.
„Dacă vă referiţi la interesul public manifestat faţă de achiziţia unor maşini de poliţie pentru Poliţia Naţională, pot să vă confirm că ministrul Afacerilor Interne a cerut Corpului de control să facă verificări privind procedurile derulate cu această ocazie, iar la finalul verificărilor, Ministerul Afacerilor Interne va prezenta public aceste concluzii”, a spus Cărbunaru, după şedinţa de Guvern.
Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat luni că procedura de achiziţie a autospecialelor BMW pentru dotarea IGPR a fost supravegheată de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice.
„Pe toată durata derulării procedurii de achiziţie, Poliţia Română a beneficiat de verificarea observatorilor Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, care, la finalizarea evaluării, au emis ‘avizul conform necondiţionat final’ – fără de care nu era posibilă semnarea Acordului-Cadru”, a spus Benone Matei într-o declaraţie de presă.
El a precizat că, la nivelul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nu a fost înregistrată nicio contestaţie la cele două proceduri organizate de Poliţia Română prin care să fie criticate anumite cerinţe impuse prin documentaţia de atribuire sau rezultatul aplicării procedurii de achiziţie.
Potrivit sursei citate, costul unei autospeciale este de 32.000 de euro, fără TVA, preţ în care sunt incluse accesorii necesare muncii de poliţie, iar preţul de catalog al acestei maşini, fără dotările menţionate, este de peste 38.600 de euro, fără TVA.