Ieri dimineață, lucrătorii de poliție din cadrul S.P.R. 7 Mălini au fost sesizați prin SNUAU 112 de către numitul Chihăiță Gheorghe cu privire la faptul că în locul denumit „peste talpa” de la ocolul privat Fălticeni Bogata a avut loc un accident în pădure, un vârf de copac a căzut peste un om, Dohotariu Ghiorghi.
În baza sesizării la fața locului s-a deplasat patrula din cadrul S.P.R.7 Mălini care a constatat următoarele: La data de 16.07.2022, numitul Dohotariu Ghiorghi de 55 ani, angajat în cadrul S.C. Forestiera Baia S.R.L., desfășura activități de exploatare în pădurea ”Cantonului 4 ” din cadrul Ocolului Silvic privat Fălticeni în calitate de ”legător la taf” împreună cu drujbistul Chihăiță Gheorghe.
Dohotariu Gheorghe era angajat în cadrul S.C. Forestiera Baia S.R.L. de aproximativ un an și jumătate. În timp ce desfășurau activități de exploatare, vârful unui arbore a căzut peste numitul Dohotariu Ghiorghi. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul SAJ Fălticeni care a constatat decesul numitului Dohotariu Ghiorghi. A fost informat personalul Ocolului Silvic Fălticeni cu privire la faptul că au obligația de a sesiza lucrătorii din cadrul I.T.M. Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de: neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și uciderea din culpă, fapte prev. și ped. de art. 349, alin. (1), art. 350, alin. (1) și art. 192 alin. (1) din Codul Penal, ce urmează să fie soluționat procedural de lucrătorii P.P. Baia.
sursa foto.Ocolul Silvic Adancata