„Patriarhia Română a fost, de-a lungul celor 100 de ani de existență, o făclie nestinsă a credinței și a unității naționale, iar duhovnicii și mărturistorii ortodocși români din secolul al 20-lea au fost adevărați apărători ai credinței ortodoxe în fața încercărilor și a prigoanelor”, a spus Patriarhul Daniel miercuri, la Catedrala Patriarhală.
„Împlinirea unui secol de la înființarea Patriarhiei Române este o ocazie de a ne adânci în cunoașterea istoriei Bisericii noastre, care a fost strâns legată de destinul poporului român și de aspirațiile lui de unitate și libertate. În același timp, este un moment de comemorare a celor care, prin jertfa lor, au apărat și mărturisit credința ortodoxă, chiar și în cele mai grele timpuri”, a subliniat Preafericirea Sa.
Anul 2025 a fost proclamat drept An omagial al centenarului Patriarhiei Române și An comemorativ al duhovnicilor și mărturistorilor ortodocși români din secolul al 20-lea. Evenimentul solemn a avut loc după slujba de Te Deum săvârșită de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul cu ocazia anului nou civil.
Actul sinodal care prevede proclamarea anului comemorativ și omagial a fost citit de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, Secretarul Sfântului Sinod.
Ulterior, a fost prezentată credincioșilor icoana care ilustrează tematica anului omagial și comemorativ, iar psalții de la strană au cântat imnul reprezentativ al anului proclamat.â
Chemare la recunoștință
În cuvântarea Sa, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat repere istorice despre Patriarhia Română și a evidențiat importanța mărturisitorilor din perioada comunistă pentru păstrarea credinței și a demnității creștine.
„Această aniversare nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o chemare la recunoștință față de înaintașii noștri și reflexie asupra rolului Bisericii noastre în viața poporului român”.
„În 4 februarie 1925, la propunerea mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei, propunere votată în unanimitate. În aceeași ședință, episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noului Severin (1921-1938) a dat citire Actului de Înfiinţare a Patriarhatului românesc și hotărârea a fost comunicată guvernului spre legiferare”.
„După adoptarea proiectului de lege de către corpurile legislative (12 și 17 febr. 1925), legea a fost promulgată de către regele Ferdinand I la 23 februarie 1925, fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 1925”.
„Patriarhia Ecumenică, reprezentată de patriarhul Vasile al III-lea (1925-1929), a considerat „binevenită şi îndreptăţită […] ridicarea Bisericii surori din România la vrednicia patriarhală” și a transmis tomosul pentru recunoaşterea Patriarhiei la 30 iulie 1925”, a precizat Părintele Patriarh.
„Învestirea și întronizarea primului patriarh, Miron Cristea, la 1 noiembrie 1925, a consfințit înfiinţarea Patriarhiei Române”.
„Patriarhia Română nu a fost doar o instituție administrativă, ci și un simbol al unității naționale, spirituale și culturale. Prin eforturile sale, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Ortodoxia balcanică și orientală, contribuind la salvarea multor așezăminte bisericești și la păstrarea credinței ortodoxe în vremuri dificile.”.
Duhovnici mărturisitori din secolul al 20-lea
Preafericirea Sa a vorbit despre proclamarea oficială a canonizării unor sfinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din timpul regimului comunist.
„Acești sfinți au fost canonizați pentru modul lor de a-și păstra credința și demnitatea creștină în fața opresiunii. Biserica îi cinstește pentru că au rezistat cu demnitate persecuțiilor și au mărturisit adevărul lui Hristos, chiar și în condiții de tortură și moarte, oferind astfel exemplu viu de trăire creștină autentică”.
„Canonizarea lor este un act de recunoaștere a sfințirii vieții și jertfei lor, care transcende orice context politic, subliniind faptul că adevărata mărturisire creștină nu susține ideologii lumești trecătoare, ci valorile eterne ale credinței și iubirii de Dumnezeu”.
„Chiar dacă unii dintre noii sfinți mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române au avut, la un moment dat, anumite simpatii politice sau au fost influențați de contextul istoric și social în care au trăit, canonizarea lor nu este legată de aceste aspecte, deoarece, prin pocăință profundă și sfințirea propriei vieți, acești mărturisitori s-au dezis de acele simpatii și au lucrat necontenit pentru creșterea spirituală a semenilor lor și pentru binele Bisericii”, a subliniat Patriarhul României.
