ACTUALITATELOCAL

A decedat la spital după ce a căzut în baie

A decedat la spital după ce a căzut în baie. Acum familia se pregătește de înmormântare. La Spitalul Județen Suceava a decedat Zirca Eugenia, din orașul Frasin. Femeia  locuia pe raza orașului Frasin, împreună cu soțul său Zirca Ilie.

La data de 14.08.2022, în jurul orelor 17:00 Zirca Eugenia a ieșit din baie, ocazie cu care a alunecat și a căzut provocându-și leziuni în zona costală.

Aceasta nu a cerut ajutorul ambulanței, crezând că a fost doar o simplă căzătură, și a rămas la domiciliu. În noaptea de 15/16.08.2022, în jurul orelor 03:00 numita Zirca Eugenia a început să se simtă din ce în ce mai rău acuzând dureri costale, în partea stângă, spunând că nu are aer și îi este frig   motiv pentru care, soțul său a apelat serviciul de urgență 112, solicitând o ambulanță.

Zirca Eugenia fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul de Urgență Gura Humorului, și ulterior transferată la Spitalul Județean Suceava cu diagnosticul Traumatism hemitorace stâng. În jurul orelor 06:30 aceasta a fost internată la Secția Nefrologie din cadrul Spitalului de Urgență Suceava, unde în jurul orleor 10:40 a decedat.

Cu ocazia examinării cadavrului, nu au fost identificate urme de violență.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Suceava și s-a  dispus  efectuarea necropsiei, pentru a stabili care este cauza medico-legală a decesului, sens în care solicităm informarea Serviciului de Medicină Legală Suceava

Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Poliției orașului Frasin, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă (moarte suspectă), faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) din Codul Penal.