Ecaterina Teodoroiu a murit la doar 23 de ani pe câmpul de luptă, în fruntea unui pluton. „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”, sunt cuvintele de încurajare pe care le-a rostit înainte să fie lovită de două gloanţe. Este reprezentanta femeilor romance pline de curaj ,dragoste de tara ,sacrificiu pentru fiii neamului demna urmasa a stramosilor sai
Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, aflată astăzi în componenţa municipiului Târgu-Jiu, cu numele Cătălina Toderoiu, mai puțin cunoscut astăzi, pentru că învățătoarea sa de la școala româno-germană din Târgu-Jiu a înscris-o în catalog sub numele de Ecaterina Teodoroiu.
A crescut în casa natală alături cinci frați și două surori până în anii liceului, când a plecat la București cu gândul de a deveni profesoară. În aceeași perioadă, a urmat cursurile unei școli de infirmiere și s-a înscris, în 1913, în asociația cercetașilor români Cohorta ”Pastorul Bucur” din București.
În 1914 s-a întors la Târgu-Jiu, unde și-a continuat activitatea de cercetașă în Cohorta “Domnul Tudor”, potrivit informațiilor de pe site-ul Casei Memoriale ”Ecaterina Teodoroiu”.
După declanșarea Primului Război Mondial, la decretarea mobilizării în august 1916, îngrijește răniţii în Târgu Jiu.
După ce îl vizitează pe unul dintre frații ei, Nicolae, de mai multe ori pe linia frontului, își dorește să participe activ la luptele armatei române împotriva invadatorilor germani.
Din raportul nr. 11 din 16 februarie 1917 al căpitanului Liviu Teiuşanu, comandantul Companiei a 2-a Elevi din cadrul Şcolii Militare de Infanterie Iaşi, citat de Historia, aflăm că determinarea Ecaterinei Teodoroiu de a rămâne aproape de front era foarte mare:
„Cu toate greutăţile luptei şi mai ales a primelor retrageri, cercetaşa Teodoroiu a persistat a rămâne pe lângă Compania a 8-a iar pentru a nu i se mai face observaţii, a îmbrăcat peste costumul său o manta soldăţească, şi-a pus o raniţă şi o capelă şi a luat o armă găsită pe câmp, pe care n-a părăsit-o nici când a fost rănită de obuz, aducând-o cu sine la spital”.
Cere permisiunea de a fi pe câmpul de luptă
Ecaterina Teodoroiu îl convinge pe generalul Ion Dragalina să îi permită prezența pe câmpul de luptă:
„Nu o mulțumește această sarcină, este ținută departe de front, printre infirmiere. Totuși, se strecoară, ajunge în ambulanță, unde o întâlnește generalul Dragalina și o întreabă <<Copilă, tu ce faci aici? Cine ești?>>” și ea îi spune <<Să trăiți, sunt Cătălina Toderoiu și nu pot sta departe când țara mea este îngenuncheată>>.
Generalul Dragalina îi spune << Copilă, ești o eroină>>, și îi dă voie să fie printre soldați, pe front, să poarte haina militară”, povestește Dr. Luminița Dumănescu, cercetător în cadrul Centrului de Studiere a Populației din cadrul Universității Babeș-Bolyai, pentru RFI.
Într-o scrisoare atribuită Ecaterinei Teodoroiu, păstrată la Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București, citată de Historia, aflăm condițiile în care tânăra de 22 de ani a decis să se alăture bărbaților pe front:
„Cu ocazia celei de-a doua invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj, a fost făcut prizonier, iar doi fraţi ai mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători, sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare.
Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei.”
Ecaterina Teodoroiu s-a remarcat în bătălia de la Podul Jiului din 14 octombrie 1916, unde a luptat alături de populaţia civilă, cercetaşi şi o companie de miliţieni:
„Patru copii cercetaşi elevi ai gimnaziului local luau parte inimoasă la luptă. Femei curajoase îngrijeau pe răniţi chiar lângă linia de luptă şi cărau muniţii luptătorilor.
Printre ele se distingea prin curajul şi înflăcărarea ei o tânără infirmieră, Ecaterina Teodoroiu, care mai târziu va câştiga, prin moartea ei eroică, dreptul de a rămâne în istorie cu numele de «eroina de la Jiu»”, scrie Constantin Kiriţescu în Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1918.
A fost prizonieră
Pe 18 octombrie 1916 a fost luată prizonieră, dar a scăpat după ce l-a împușcat pe paznic și a fugit printre focurile de armă inamice. Episodul este descris de Ecaterina Teodoroiu în scrisoarea care îi este atribuită:
„Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din partea inamicului şi a unei scurte lupte, am fost luată prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o santinelă germană, am scos neobservată de nimeni un revolver din sân şi am împuşcat santinela şi fiind noapte, am fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri. În timpul fugii, însă, inamicul a tras focuri şi două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în piciorul drept.
Nouă zile mai pe urmă spărturi de obuz m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti şi, în sfârşit, la Iaşi”.
În perioada petrecută în spitalul din Iași, Ecaterina l-a întâlnit pe tânărul ofiţer Gheorghe Mănoiu, care îi devine logodnic.
În urma unui raport al comandantului Școlii Militare de Infanterie, Liviu Teișanu, Ecaterinei Teodoroiu i s-a conferit în martie 1917 „Virtutea militară de război clasa a II-a” şi gradul de sublocotenent onorific în Regimentul 43/59 Infanterie de către regele Ferdinand I al României.
Odată cu această distincție, Ecaterinei Teodoroiu i s-a acordat o soldă de 400 de lei, bani pe care i-a împărțit cu soldații săi.
La cererea ei, a primit comanda unui pluton de soldați din cadrul Companiei a 7-a a Regimentului 43 infanterie. Virtuțile de războinică ale tinerei de 22 de ani au fost remarcate de Constantin Pomponiu, Comandantul Regimentului 43 Infanterie Lupeni:
„Deşi avea un fizic nu tocmai forte la vedere, însă a fost totdeauna sănătoasă, chiar călărea foarte bine.
La toate marşurile inerente intrării Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos în fruntea plutonului său pe care-l antrena prin exemplul şi însufleţirea sa patriotică, cu toate că purta carabină, cartuşele necesare 160, precum şi grenade, totdeauna am văzut-o neobosită şi cu moralul ridicat”, scria colonelul Constantin Pomponiu în „Memoriu asupra activităţii eroinei Ecaterina Teodoroiu în partea a doua a campaniei cu Regimentul 43/58 Infanterie”.
sursa:foto: MNIR
