Zi cu triplă semnificație în comuna Berchișești. ,,Astăzi am trăit momente deosebite, încărcate de emoție și recunoștință sufletească, alături de preoții comunei, elevii Școlii Gimnaziale Berchișești și locuitorii comunei noastre. Am sărbătorit Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, dar și Ziua Eroilor — zi sfântă în care ne plecăm frunțile și inimile în fața celor care și-au jertfit viața pentru credință, neam și libertatea acestui pământ românesc.
În rugăciune și liniște sufletească, ne-am îndreptat gândurile către moșii și strămoșii noștri, către eroii care au plecat dintre noi, dar care trăiesc veșnic prin sacrificiul și iubirea lor de țară. Datorită lor, astăzi putem rosti cu demnitate că suntem liberi. Copiii au vorbit cu emoție despre curajul și vitejia eroilor noștri, iar prin glasurile lor curate am simțit că dragostea de Dumnezeu, de neam și de tradițiile românești merge mai departe.


Mulțumesc preoților parohi ai comunei, preot Dura Florin, preot Andronic Dănuț, precum și părintelui Ionel Coca, pe care îl felicit din suflet pentru Monumentul Eroilor construit în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae”, un simbol al respectului și al recunoștinței pentru cei care nu trebuie niciodată uitați.
Gânduri de apreciere și mulțumire se îndreaptă și către doamna director Bîrgovan Genoveva, doamna bibliotecar Lupăescu Lăcrămioara și domnul profesor Toma Marian pentru frumosul program pregătit împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Berchișești.
Avem datoria sfântă de a păstra vii credința strămoșească, istoria, portul și graiul românesc și de a le transmite, cu dragoste și respect, generațiilor care vin după noi,, a transmis edilul comunei Violeta Țăran.

