BREAKING NEWSNAȚIONALPOLITIC

Zgonea a fost votat de Parlament pentru funcția de președinte al ANCOM, arbitrul pieței telecom

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a numit, marţi, pe Valeriu Zgonea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cu 270 de voturi pentru și 33 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret cu buletine, relatează Agerpres.

Valeriu Zgonea, fost președinte PSD al Camerei Deputaților și inginer CFR la bază, și-a depus luni candidatura pentru șefia ANCOM, arbitrul pieței telecom. Fostul lider PSD al Camerei Deputaților a scăpat în 2022 de un dosar penal după ce magistrații au eliminat probele SRI.

În urmă cu doi ani, el a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. El a fost acuzat atunci de DNA că ar fi primit de la Dumitru Dobrică, fost consilier judeţean din Buzău, peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie de conducere în Ministerul pentru Societatea Informaţională.

Numai că, pe 11 februarie anul trecut, Zgonea a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti care, urmare a unor decizii CCR, a anulat mai multe probe obținute de DNA cu SRI pe mandat de siguranță națională.

USR acuză că PSD și PNL sunt într-o „goană să-și împartă România ca pe o pradă”. Astfel, cele două partide s-au înțeles să-și împartă între ele conducerile de la ANRE și ANCOM. La șefia ANRE e acum George Niculescu, un apropiat al lui Virgil Popescu, ministrul PNL al Energiei. La schimb, PSD își conservă controlul asupra ANCOM. Amintim că Autoritatea a fost condusă în trecut și de Sorin Grindeanu (PSD), actualul ministru al Transporturilor.