BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Zelenski, ATAC la NATO: Ați dat undă verde bombardamentelor! Cei care vor muri de acum înainte vor muri din cauza Alianței!

Președintele ucrainean Zelenski a criticat poziția NATO pentru refuzul de a închide spațiul aerian pentru Rusia, pentru a nu provoca un Al Treilea Război Mondial.

„La summitul de astăzi, liderii NATO nu au închis spațiul aerian deasupra Ucrainei și le-au dat invadatorilor undă verde să bombardeze în continuare orașele și satele ucrainene”, a declarat Zelenski, vineri seară, într-un nou mesaj video transmis pe rețelele de socializare.

„Se pare că trebuie să ne amintim de garanțiile și promisiunile de securitate, de determinare a alianțelor și de valorile pentru care unii au murit.

Astăzi a fost un summit NATO slab. Era clar că nu toată lumea vede lupta pentru libertatea europeană ca pe un obiectiv. Se știe de planurile inamicului şi au confirmat că Rusia doreşte să continue ofensiva.

Cu toate că știe că noi lovituri sunt inevitabile, NATO a decis în mod conştient să nu închidă spațiul aerian  deasupra Ucrainei”, a mai spus Zelenski, vineri seară.

„Țările NATO spun că închiderea spațiului aerian va provoca atacul direct al Rusiei împotriva Alianței. Este ca o autohipnoză pentru cei slabi și nesiguri. Deși au arme mult mai puternice decât avem noi. Trebuia să te gândești la oameni. Și la ce te-ai gândit? Toți oamenii care vor muri începând din această zi vor muri și din cauza NATO, a slăbiciunii și a dezbinării Alianței”, a mai declarat Zelenski, potrivit Unian.net.

sursa:realitatea.net