JUSTIȚIE

Zegrean, despre procesul lui Georgescu: Hotărârea Curții va fi supusă recursului, care se poate judeca după un an

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu şi susţinătorii săi, acea decizie nu este definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, timp în care se vor organiza alegeri prezidenţiale. Zegrean remarcă faptul că procesul deschis la Curtea de Apel îi foloseşte lui Georgescu pentru a-şi face campanie electorală,

„Este destul de confuză situaţia, pentru că am ascultat şi eu ce spuneau avocaţii la ieşirea din sală, pe de o parte spuneau că au invocat tot felul de excepţii şi au cerut să se constate recuzarea judecătorului, pe de altă parte cer să dea o soluţie corectă. Deci dacă se recuză, se reia procesul de la capăt. Recuzarea nu o judecă doamna aceea care a judecat astăzi, ci alţi judecători de la aceeaşi instanţă şi la judecata recuzării nu vor fi oameni în stradă, pentru că nu ştiu ei unde se întâmplă şi cum se face. Deci dacă ea va fi declarată recuzată, vor trebui să numească un alt judecător, care probabil va avea altă soţie undeva, sau soţ undeva, şi tot aşa”, a afirmat Augustin Zegrean, într-o intervenţie la Antena 3.

El a susţinut că, în orice caz, soluţia Curţii de Apel Bucureşti este una supusă căii de atac şi, având în vedere aglomeraţia din instanţe, e posibil ca la o soluţie definitivă să se ajungă chiar peste un an, după ce vor fi avut loc alegerile prezidenţiale.

„Chiar dacă ar da o hotărâre Curtea de Apel peste o săptămână, peste două, nu ştiu când vor da, vor da o hotărâre care va fi supusă recursului şi din câte ştiu eu – eu practic avocatura şi o practic de 150 de ani – un recurs acum la Înalta Curte, la secţia de contencios, se judecă, dacă ai noroc, după un an de zile de la data înregistrării, deci vor trece alegerile. (…) Omul acesta îşi face campanie gratuită şi iar o să-l acuzaţi că nu a cheltuit niciun leu pe campanie. Pe toate televizoarele l-au dat în seara asta, numai pe el şi numai ce s-a întâmplat acolo”, a adăugat Zegrean, citează digi24.ro.