Primăvara își reia cursul firesc, după episodul de iarnă de la jumătatea acestui anotimp. Vremea începe să se încălzească iar de la ninsori, trecem la temperaturi care în unele zone din țară vor depăși 25 de grade.Temperaturile sunt în creștere în aproape toată țara, iar soarele își face tot mai mult loc printre nori.
În județul Suceava cerul va fi variabil, cu perioade în care norii se adună, lăsând loc unor ploi slabe, izolate. Temperaturile urcă în zilele următoare până la 18-19 grade Celsius.
„Vreme predominant frumoasă în majoritatea zonelor, cu temperaturi maxime în creștere față de cele înregistrate zilele anterioare. Astăzi, la nivel național temperaturi maxime cuprinse în general între 10 și 20 de grade. Nici minimele de la noapte nu vor mai fi negative în mare parte din țară. Doar în depresiuni vor mai coborî sub pragul înghețului, unde pe alocuri se va mai depune brumă și va mai fi îngheț la sol. O încălzire semnificativă care se va menține pe parcursul întregii săptămâni, iar de miercuri încolo va fi vreme deosebit de caldă, în special în regiunile vestice, unde se vor depăși temperaturi de peste 25 de grade Celsius”, a spus Raul Ilea, meteorolog ANM.