BREAKING NEWSRELIGIEULTIMA ORĂ

Vinerea Mare. Tradiții și obiceiuri. Ce este interzis sa faci

În Vinerea Mare creştinii ţin post negru, deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos.
Ceremonia principală din aceasta zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii.
Credinţa spune că trebuie să mergem la biserică pentru a participa la slujbă de scoatere a aerului, dar şi pentru a trece, simbolic, pe sub acesta.
În Vinerea Mare, în tradiţia populară sunt interzise mâncărurile la cuptor, iar dimineaţa, chiar înainte de răsăritul soarelui, se zice că e bine să alergăm desculţi prin rouă sau ape curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul.
În bisericile din întreaga ţară, încă de aseară au început slujbe dinaintea celei mai mari, cea a Învierii. În Joia mare s-au ţinut deniile, adică citirea celor 12 evanghelii. Tot în ziua dinaintea Vinerii Mari, credincioşii şi-au adus aminte şi de cei trecuţi în nefiinţa. Când se întorc de la biserica aprind focul în curte şi se
bat toaca.
În această perioada, până la Învierea Domnului, credinţa şi obiceiurile românilor se întâlnesc.
Câteva sfaturi duhovnicesti pe care oamenii ar trebui sa le respecte cu sfintenie, i-ar putea ajuta să aibă sanatate şi prosperitate în toată perioada anului. Credincioşii merg la Biserică pentru a se spovedi şi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Din bătrâni, sunt respectate cateva traditii care
sunt acceptate si de Biserica Ortodoxă

Ce nu trebuie să faci în Vinerea Patimilor:

În această zi este interzis să muncești. Se spune că orice vei munci în această zi nu va ieși bine și astfel vei avea un an lipsit de oprtunități. Nu este permis să speli, coși, gătești sau orice alt tip de treabă. Dacă vei face ceva, Sfânta Vineri se va supăra pe tine.Nu este bine să vopsești ouălele în ziua de Vinerea Mare. Cel mai bine este să le vopsești ori în Joia Mare, ori în Sâmbăta Mare.

De asemenea, nu trebuie să sacrifici animale sau păsări în această zi.Tot în această zi este interzis consumul de urzici deoarece Domnul a fost bătut cu urzici. Nu este bine nici oțet să consumi deoarece oțet i S-a dat lui Iisus să bea când I-a fost sete. În loc de apă, I S-au udat buzele cu un burete îmbibat în oțet.Nu este bine nici să te tunzi în Vinerea Mare. Tradiția spune că oamenii care vor respecta aceste tradiții vor scăpa de pericole și de boli.Un alt lucru recomandat este să ții post negru. Nu ai voie să bei apă sau să mănânci vreun tip de mâncare pentru a avea spor și sănătate. Vinerea Patimilor este o zi de post si rugăciune pentru iertarea păcatelor săvârșite în timpul anului.