RELIGIEULTIMA ORĂ

Video/Multime de credincioși au venit să ia Agheasma Mare la Mănăstirea Sf Mina din Roșiori

Multime de credincioși au participat  duminică, 19 ianuarie, la slujba de bobotează pe stil vechi de la  Mănăstirea Sf Mina din Roșiori, comuna Forăști.

Mănăstirea este  o  obşte de călugări, 6 vieţuitori în luna ianuarie 2013,avându-l ca  stareţ Arhimandrit Varnava Ene. Are hramurile: “Sfântul Mare Mucenic Mina”, “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, “Sfântul Ierarh Vlasie” şi “Sfântul Apostol Varnava”, “Icoana Maicii Domnului Umilenie“, Duminica a V-a după Sfintele Paști „a Samarinencei”.

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information

Este situată pe şoseaua E85 Fălticeni-Roman, la 17 kilometri de Fălticeni, ramificaţie stânga un kilometru, pe drum de piatră. Ansamblul mănăstiresc este construit pe locul numit “Dealul Bisericii”, într-o zonă cu un peisaj mirific în care apele Moldovei se desfată într-o câmpie largă ce se împleteşte, în zare, cu pădurile de la poalele munţilor Carpaţi. Se vede astfel toată valea Moldovei cu satele Roşiori, Giuleşti.

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information

Între credincioșii care au ținută să fie prezenți la slujba religioasă iar apoi, la slujba de sfințire a Agheasmei Mari s-a aflat și primarul comunei Drăgușeni, Vasile Lică Cepoi.

Slujba de sfințire a Agheasmei Mari s-a desfășurat în curtea complexului monahal, fiind oficitată de cinci preoți călugări.