Surpriza pentru un copil din Suceava care vrea sa devina politist. Iannis Matei Dumitrașcu este un băiat din cartierul Burdujeni care ieri, a împlinit 10 ani. Si-a organizat ziua de naștere cu câțiva colegi și învățătoarea sa. Părinții i-au rugat pe politisti să-i faca o surpriza.
În fața blocului în care locuiește Iannis a ajuns o autospeciala Serviciului de Acțiuni Speciale iar politistii i-au oferit copilului mai multe cadouri.
„Harmalaie, copii bucuroși, atmosfera zilelor de naștere de altă dată când nu existau gadgeturi. Partea cea mai bună a fost că părinții sărbătoritului au mutat platourile cu prăjituri afara. Ca polițiști ne-am simțit fericiți pentru ca am putut oferi micuțului un moment pe care și-l dorea, dar în egală măsura că am recreat involuntar atmosfera simplista dar plină de entuziasm de altă dată: ziua de naștere din fața blocului unde participă și se bucura toată lumea”, a spus Ionut Epureanu, purtator de cuvant IPJ Suceava.