Sute de credincioși au venit duminică, 8 iunie 2025 , de Ziua Cincizecimii, la Mănăstirea Dragomirna, din județul Suceava, cu ocazia hramului.Sfânta liturghie a fost oficiată de IPS Damaschin,episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților alături de un sobor de preoți și diaconi.
Printre multimea de credincioși puteau fi văzuti femei care au venit îmbrăcate în haine tradiționale specifice locului sau din imprejurimi. Căldura i-a determinat pe cei prezenți să caute refugiu în locurile umbrite. Echipajul de la Ambulanță a oferit îngrijiri medicale unor persoane care au urmărit slujba religioasă în soare și li s-a făcut rău.
Distincții înmânate de PS Damaschin,episcop vicar ar Arhiepiscopiei Sucevei ș
După slujba religioasă au fost acordate din partea IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților distincții stareței Mănăstirii Dragomirna,stavrofora Maria Magdalena și primarului comunei Iaslovăț, Ioan Cotoară.
You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.
După Sfânta Liturghie, au fost binecuvântate ramurile de tei, fiind împărțite, totodată, pachete cu alimente, credincioșilor care au venit la evenimentul religios.
Mănăstirea Dragomirna, ctitoria Mitropolitului Anastasie Crimca, adăpostește moaștele Sf. Iacob Persul
You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.
Mănăstirea suceveană Dragomirna, ctitorită de Mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca, adăpostește din 1697 un fragment din cinstitele moaște ale sfântului serbat în data de 27 noiembrie, Marele Mucenic Iacob Persul.
You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.
Mitropolitul Anastasie Crimca, care înainte de a fi hirotonit purta numele de Ilie Crimcovici, a fost răsplătit, în anul 1587 de Petru Şchiopul, domnitorul Moldovei, cu un teren
pentru că l-a ajutat în lupta purtată împotriva cazacilor.
Pe terenul respectiv, Ilie Crimcovici a ridicat Mănăstirea Dragomirna, în locul unui schit de lemn construit de câţiva călugări.
Așezământul a fost inițial unul pentru monahi, dar a devenit mănăstire de maici în anii ’60.
Mănăstirea de maici Dragomirna se află la nord de orașul Suceava, în apropiere de Mitocul Dragomirnei, aşezată pe o colină domoală.
Manastirea Dragomirna – un ansamblu monahal unic
Manastirea Dragomirna detine o biserica unica in Romania pentru proportiile sale neobisnuite. De departe este cea mai inalta si cea mai stramta biserica intemeiata vreodata. Peretii sai nu sunt pictati, dar sunt decorati cu gravuri din piatra.
You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.
Biserica mănăstirii, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, este unul dintre cele mai frumoase monumente de artă religioasă ale României, o bijuterie a arhitecturii şi picturii moldoveneşti.