Video/Foto/La poarta verde a cerului – zi de har la Dumbravele/Preasfințitul Nectarie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie în sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Într-o zi cu nume de Apostol și cu miros de Evanghelie, când pământul își îmblânzește bătaia inimii pentru a asculta pașii cerului, Mănăstirea Dumbravele a primit darul unei slujiri tainice, așezată în adâncul pădurilor nemțene, în pacea limpede a pietrelor, în adumbrirea frunzelor care păzesc acest colț de lumină asemenea unor îngeri nevăzuți.

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, purtând în sine rânduiala slujirii și dorul nesfârșit de locurile unde rugăciunea capătă lucrare tainică, a slujit astăzi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Dumbravele, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei, și a Înaltpreasfințitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, întru cinstea celor doi Apostoli prin care Dumnezeu a înălțat temelia Bisericii și a dăruit lumii curajul mărturisirii și puterea pocăinței.

Înconjurat de o mulțime de ucenici veniți din Bucovina, cu sufletul plecat și cu pasul așezat în smerenie, Preasfințitul Nectarie a înălțat, din cuvânt și din tăcere, o scară de lumină între cer și inimile celor prezenți. Iar Mănăstirea Dumbravele, sub ocrotirea blândă și plină de discernământ duhovnicesc a maicii starețe Nectaria, s-a înveșmântat în frumusețea slujirii ca într-o haină de sărbătoare, devenind loc de închinare și tihnă pentru toți cei ce s-au adunat sub cupola de frunziș a pădurii.

Cunoscut pentru delicatețea cuvântului și adâncimea rugăciunii, Preasfințitul Nectarie adună în jurul său suflete vii, tinere sau încercate, care se aprind de dragul unei slujiri curate, negrăbite, pline de duh și mângâiere, care învață tăcerea prin lumină și rugăciunea prin prezență. În preajma sa, liniștea prinde contur de icoană, iar slujirea se așază firesc, ca o revărsare de sensuri și pace.

În lumina lină a predicii, Preasfinția Sa a așezat icoanele celor doi Apostoli cu gesturi largi și înțelesuri adânci: pe Petru – cel care a plâns cu lacrimi ce nu s-au stins în timp, ci s-au prefăcut în izvoare de pocăință pentru toți cei ce se întorc; iar pe Pavel – cel care a cuvântat până la capătul răsuflării, cel care a scris cu sânge și a zidit cu suferință, cel care a fost pahar plin al Duhului și scară de lumină pentru neamuri.

Sub chipul lor, Preasfințitul a deslușit nu doar începutul misiunii Bisericii, ci chemarea neîncetată adresată fiecăruia dintre noi de a fi mărturisitori vii, de a paște cu blândețe și de a lumina cu râvnă, de a suferi cu răbdare și de a sluji cu bucurie.

Sub acoperământul binecuvântat al maicii starețe Nectaria, mănăstirea a revărsat, după Liturghie, daruri simple și pline de duh, adunând în jurul mesei nu doar pâine și hrană, ci împărtășirea bucuriei de a fi împreună în Hristos, de a gusta din pacea care se așterne acolo unde dragostea nu caută ale sale și unde ascultarea se preschimbă în odihnă a sufletului.

Dumbravele rămâne astfel un loc în care slujirea nu e doar rânduială, ci respirație; nu doar împlinire a unei chemări, ci urcuș lin spre o împărăție care se ascunde în frunziș, în cuvinte, în pașii celor ce se roagă și în lucrarea celor ce iubesc.

Și poate că, așa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, „tăcerea este începutul slujirii celei adevărate, iar cuvântul rostit din tăcere se umple de lumină și nu se întoarce niciodată gol”, ceea ce s-a întâmplat astăzi la Dumbravele este un cuvânt rostit din adânc, un răspuns al pământului la chemarea cerului, o Liturghie care va rămâne înscrisă în inimile celor ce-au fost acolo ca o pagină nescrisă a Împărăției.