ACTUALITATENAȚIONAL

Victor Ciutacu despre plecarea lui Dumitrescu de la Antene: „Cam ultimii care mai fac presă după reguli, gândesc…”

Demisia  jurnalistului Răzvan Dumitrescu de la Antena 3 CNN a generat reacții în lumea presei, una dintre cele mai comentate fiind cea a lui Victor Ciutacu, realizator la România TV.

Ciutacu a reacționat și susține că schimbările din televiziunile de știri nu sunt rezultatul unor conspirații, ci al unei logici economice și manageriale care favorizează oamenii mai ușor de controlat și mai ieftin de plătit.

„Realitatea e alta. În esență, noi, cei vechi, trebuie să ne luăm viteză pentru un cumul cinic de motive. Suntem cam ultimii care mai fac presă după reguli, gândesc, au personalitate, au surse și informații, știu și respectă interesele patronale și politice, dar nu înghit pe nemestecate înaltele comandamente. Pentru că, pe scurt, noi suntem mult mai greu manevrabili și, deloc lipsit de importanță, mai scumpi.”, a scris Ciutacu.

Acesta merge mai departe și susține că televiziunile caută deja înlocuitori pentru jurnaliștii consacrați, însă rezultatele nu sunt întotdeauna cele așteptate.

„Tuturor ni se caută și/sau ni se pregătesc înlocuitori. Care, odată ce ajung titulari pe post, ce să vezi, cu extrem de puține excepții, nici nu ridică acul pe graficele de audiență, nici nu împrospătează aerul în incintă, nici nu aduc public nou. Dar sunt dornici de afirmare, de parvenire și sunt infinit mai docili.”

În interpretarea lui Ciutacu, jurnaliștii vechii generații sunt „cam ultimii care mai fac presă după reguli, gândesc, au personalitate, au surse și informații”, dar devin tot mai puțin compatibili cu logica actuală a televiziunilor comerciale, unde contează costurile, disciplina editorială și adaptarea rapidă la noile formate.

Răzvan Dumitrescu confirmă plecarea

Răzvan Dumitrescu a confirmat că nu va mai continua colaborarea cu Antena 3 CNN, după o perioadă îndelungată petrecută în cadrul postului.

Jurnalistul nu a anunțat deocamdată care va fi următorul său proiect profesional, însă dispariția sa din grila postului a generat numeroase comentarii în spațiul public și în mediul jurnalistic.

Plecarea sa vine într-o perioadă în care televiziunile de știri și presa în general traversează transformări accelerate, pe fondul concurenței din mediul online și al presiunilor economice tot mai mari.

O observație valabilă și în presa locală

Dincolo de numele lui Răzvan Dumitrescu, observația lui Victor Ciutacu ridică o întrebare care poate fi pusă și la nivel local.

Și în județul Suceava,  în ultimii ani,  jurnaliști cu experiență sunt puțini prin redacții sau au părăsit profesia, locul lor a fiind ocupat  de personaje care mimează jurnalismul fără a respecta regulile acestuia.

Nu vorbim despre tineri aflați la început de drum și dornici să învețe meserie, ci despre pseudo-jurnaliști acceptați și promovați tocmai pentru că sunt convenabili patronilor, mogulilor sau politicienilor care controlează ori finanțează anumite entități media. Au mai apărut tot felul de personaje politice care mimează informații pe pagini de facebook în numele presei și care sunt salariați la instituții publice  și care țin aproape în funcție de partidul din care fac parte.

Rezultatul este o presă-surogat, care păstrează aparențele jurnalismului, dar funcționează mai degrabă după logica gazetei de partid.

În loc să verifice informații, execută adversari politici prin pseudo-anchete. În loc să pună întrebări incomode, publică ode grețoase dedicate protectorilor și finanțatorilor. În loc să urmărească interesul public, urmăresc interesul celor care țin robinetul deschis.

De aceea, dincolo de orgoliile și disputele dintre vedetele televiziunilor centrale, afirmația lui Victor Ciutacu merită citită cu atenție. Nu neapărat pentru că toți jurnaliștii vechi ar avea dreptate și nici pentru că toți cei noi ar greși, ci pentru că presa începe să aibă tot mai puțini oameni care își permit să spună „nu” atunci când primesc un ordin.