Guvernul nu investește absolut deloc în siguranța cetățenilor, a declarat Dan Saltelechi, vicepreședinte al Sindicatului Europol, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru, în contextul protestului pe care l-au organizat polițiștii în fața Parlamentului.
Vicepreședinte Europol, pe B1 TV: Polițiștii au venituri mici și trebuie să suporte și mizeria din sistem, plus oprobriul publicului
Întrebat care e atmosfera în rândul colegilor săi, Dan Saltelechi a spus: „Atmosfera este destul de efervescentă, având în vedere că la acest moment vorbim despre faptul că polițiștii au ajuns la limita subzistenței și avem în cazul de față polițiști care au un salariu mai mic decât muncitorul necalificat din construcții și mai mic decât al unui angajat la supermarket, cu toate că această profesie, până la urmă, îmbracă extraordinar de multe riscuri, la care se adaugă și legislația extrem de slabă în momentul în care aceștia doresc să aplice prevederile legale față de persoanele care încalcă legea”.
„Dacă este să vorbim despre pensii speciale, ne putem uita până la urmă în ograda parlamentarilor, pentru că acolo putem vorbi de pensii speciale, despre oameni care după două mandate de senator sau deputat se trezesc efectiv cu pensii substanțiale, comparativ cu polițiștii care, pe lângă faptul că au venituri mici, trebuie să suporte și mizeria din sistem, și dotarea precară, plus oprobriul publicului, având în vedere că nu reușesc să își ducă întotdeauna la bună îndeplinire misiunile, așa cum și-ar dori și așa cum ar trebui pentru această societate”, a adăugat sindicalistul.
„Întreaga culpă revine angajatorului nostru, respectiv a Guvernului, care nu investește absolut deloc în siguranța cetățenilor”, a subliniat el.