Asociațiile de proprietari pot fi desființate. Și Suceava este un exemplu. Dar iată că există și români care chiar merg până la capăt.
DEMERS… Pot fi asociațiile de proprietari dizolvate prin voința majorității membrilor acestora? Este întrebarea la care am încercat să răspundem după ce în ultimii ani, tot mai mulți vasluieni s-au declarat nemulțumiți de activitatea președinților acestor asociații. În această perioadă, la Judecătoria Vaslui, are loc un proces prin care proprietarii de apartamente de la Asociația nr. 24 cer dizolvarea ei în instanță, din mai multe motive, însă în principal din cauza modului defectuos de cheltuire a fondurilor avute la dispoziție.
Potrivit lui Ioan Aionoaie, cel care a depus la Judecătoria Vaslui solicitarea de dizolvare, Asociația nr. 24 a obținut personalitate juridică pe bază de semnături false și date de identificare a proprietarilor contrafăcute. “Am solicitat în numeroase rânduri acesteia (n.r. asociației) comunicarea unor documente, inclusiv a acordului de asociere – aderare la asociație a subsemnatului precum și a celorlalți proprietari de la scara E și de la celelalte blocuri. La toate solicitările nu s-a primit răspuns, fapt ce a condus la suspiciuni rezonabile privind înființarea acesteia conform legii”, a declarat Ioan Aionoaie pentru Vremea Nouă. Aceste falsuri au fost cercetate într-un dosar penal, însă infracțiunea s-a prescris, conform vasluianului. “Am solicitat, legal, organului de cercetare penală să solicite dosarul privind înființarea Asociației nr. 24, probe care fără excepție sunt contrafăcute prin falsuri inclusiv modului de obținere a spațiului coproprietarilor scara E. Această asociație nu a susținut nicio adunare până în anul 2019, însă a contrafăcut documente în baza cărora s-au luat salarii prin neplata obligațiilor față de bugetul de stat. Întrucât infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals s-au prescris, prescripția penală nu înlătură acțiunea civilă privind prezenta acțiune, motive care coroborate cu probele depuse, conduc la dizolvarea asociației de proprietari nr. 24 și radierea din registrul asociațiilor și fundațiilor”, a mai afirmat Ioan Aionoaie.
Cercetări pentru săvârșirea a nouă infracțiuni
Scandalul la Asociația nr. 24 din municipiul Vaslui a izbucnit în urmă cu șapte ani, când locatarii de la blocul 377 au descoperit o antenă 3G montată pe terasa blocului, fără consimțământul lor. Aceștia au susținut că administratora asociației a încheiat un contract cu o firmă de telecomunicații fără acordul lor, rezultând o serie de pierderi financiare. În plus, banii percepuți pentru găzduirea antenei nu au ajuns în contul asociației, potrivit proprietarilor. Legea prevedea clar că administratorul trebuie să prezinte periodic situația financiară, însă în acest caz, documentația lipsea cu desăvârșire. În ciuda acestor nereguli, conducerea asociației a continuat să funcționeze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Abia în 2021, administratora și-a dat demisia, lăsând locul unei alte persoane, care, potrivit proprietarilor, ar fi fost complice la furturile anterioare. Alegerile au avut loc în afara cadrului legal și au fost invalidate de către Tribunalul Vaslui, care a constatat utilizarea semnăturilor false pentru punerea în aplicare a planurilor conducerii. Ioan Aionoaie nu s-a mulțumit doar cu acțiunea în instanță, ci a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Procurorii și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o anchetă în acest caz, în care fosta conducere a asociației a fost acuzată de săvârșirea a nu mai puțin de nouă infracțiuni, printre care se numără înșelăciunea, gestiunea frauduloasă, uzurparea de calități oficiale, delapidarea, abuzul în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, însă majoritatea s-au prescris.
Asociațiile de proprietari pot fi desființate
Întrebați dacă asociațiile de proprietari pot fi desființate, reprezentanții Ministerului Dezvoltării au răspuns că da, însă aceștia atrag atenția că administrarea condominiilor nu poate fi făcută în lipsa asociațiilor. “(…) se observă că legislația în vigoare conține atât prevederi referitoare la dizolvarea asociațiilor de proprietari ca efect al legii, cât și ca efect al voinței proprietarilor din condominiu, exprimate în cadrul statutului asociației. Totodată, având în vedere scopul asociațiilor de proprietari și obiectivele acestora, și ținând cont de particularitățile deosebite ale proprietății comune forțate și indivize, în opinia noastră, administrarea condominiilor nu poate fi realizată în lipsa asociațiilor de proprietari. Totodată, atragem atenția asupra prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 196/2018, potrivit cărora, consecințele neluării măsurilor de organizare și funcționare cu privire la administrarea și gestiunea proprietății comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanților acestora, după caz”, se arată în răspunsul oferit de MDLPA.

