administratieSPORTULTIMA ORĂ

Foto/Vești bune pentru elevii din Dolhasca. Bazin de înot la standarde europene destinat elevilor inaugurat oficial de Ziua Copilului-1 Iunie

Bazin de înot didactic  la standarde europene destinat elevilor în Dolhasca. Inauguarea oficială are loc de  Ziua Copilului-1 Iunie.  Sunt vești bune pentru elevii de toate vârstele dar și cei pasionați de înot și care se pot antrena în localitate fără a mai face drumul la Fălticeni sau Suceava.

Micuții ar putea lua chiar exemplul Dariei Măriuca Silișteanu, în vârstă de 15 ani, care s-a antrenat mai întâi la bazinul de înot din Fălticeni. Mama campioanei, originară din Dolhasca este mândră de fiica ei acum sportiva de performanță, fiind legitimată la Clubul Sportiv Dinamo și deja are un palmares internațional de invidiat.

Bazinul de înot de la Dolhasca vine in completarea  activităților sportie și didactice. Investiția face parte din proiectul ,,Reabilitare infrastructură socială și urbană, oraș Dolhasca. În cadrul aceluiași proiect a mai fost cuprins și  Terenul de Sport de la Școala Primară Dolhasca.

,, Grupul țintă principal  vizat este alcătuit din elevii, inclusiv elevii de etnie rroma, din satul aparținător Gulia, elevii din Școala primara I-IV Dolhasca dar și a celor aparținând celorlalte instituții șolare care vor beneficia de Bazinul didactic de înot si de terenul  de sport din Dolhasca. Avem nu mai puțin de 1613 elevi înscriși în unitățile de învățământ. Prin implicare, am găsit soluții și acum am putut să oferim copiilor un loc de practicare și a cursurilor de natație. Îmi doresc să ofer această șansă tuturor copiilor interesați de inițierea în acest sport și am convingerea că următorii campioni la natație vor porni de aici,, a spus primarul Decebal Isachi.