Nu doar comunitatea din județul Neamț este șocată de crima petrecută duminică seară în centrul municipiului Piatra-Neamț. În stare de șoc sunt și mulți dintre polițiștii nemțeni.
Pentru că tragedia are o dimensiune greu de imaginat chiar și pentru oamenii obișnuiți cu dosare de omor, accidente mortale și alte situații-limită.
Un polițist a fost ucis cu multiple lovituri de cuțit chiar de propriul fiu. Și, ca o coincidență amară, totul s-a întâmplat pe 1 Iunie, de Ziua Copilului.
Dar există un detaliu care face această tragedie și mai greu de suportat.
Femeia surprinsă în imagine, îngenuncheată lângă trupul soțului său, este la rândul ei polițistă.
Potrivit unor surse din cadrul IPJ Neamț, aceasta lucrează în prezent în cadrul compartimentului Resurse Umane. Aceleași surse afirmă că anterior și-ar fi desfășurat activitatea în cadrul structurii juridice a instituției.
O fotografie care spune mai mult decât o mie de cuvinte
Dincolo de blurul aplicat imaginii pentru protejarea identității și pentru a reduce impactul unor scene extrem de dure, fotografia surprinde ceea ce poate fi numită adevărata imagine a durerii.
În imaginea originală, neblurată, chipul femeii este alb ca varul. Nu țipă, nu gesticulează, nu pare să plângă. Pare pur și simplu împietrită.
Este una dintre acele expresii pe care nici cei mai experimentați fotografi și nici cei mai experimentați reporteri nu le uită vreodată. Expresia omului care privește ceva ce mintea refuză încă să accepte.
În fața ei se află bărbatul cu care și-a împărțit viața. Soțul. Tatăl copilului ei. Omul cu care, probabil, a plecat ani la rând la serviciu în aceeași instituție.
Fotografia nu surprinde doar locul unei crime. Surprinde clipa în care o familie întreagă este prăbuşită total.
Pentru că femeia din imagine nu este doar o soție rămasă văduvă. Este și mamă. O mamă care, în doar câteva minute, a ajuns în situația de a-și vedea soțul mort și propriul copil în custodia poliției.
O femeie care peste câteva zile va avea, simultan, soţul în pământ şi fiul după gratii.
Este imaginea unei femei care va avea soțul în pământ și copilul după gratii.
Nu este o metaforă. Tânărul de 22 de ani a fost reținut de procurori încă din noaptea tragediei, iar astăzi urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Crima care a șocat Piatra-Neamțul
Tragedia s-a produs duminică seară, în jurul orei 21.00, pe bulevardul Mihail Eminescu, în zona Hotelului Ceahlău.
Victima este Ciprian Verdeș, polițist în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț.
Potrivit informațiilor obținute de Vestea și relatărilor martorilor oculari, agresiunea a fost de o violență extremă. Martorii vorbesc despre șapte până la zece lovituri de cuțit aplicate victimei.
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a confirmat ulterior că autorul atacului este chiar fiul victimei (Vlad), un tânăr în vârstă de 22 de ani.
În timp ce procurorii încearcă acum să stabilească exact ce s-a întâmplat și de ce s-a ajuns la această tragedie, fotografia femeii îngenuncheate lângă soțul său rămâne poate cea mai puternică imagine a unei seri pe care Piatra-Neamțul nu o va uita prea curând.
sursa:Vestea.net

