NAȚIONALPOLITIC

Valeriu Iftime, preşedintele CJ Botoşani, în noua echipă de conducere a PNL, alături de Ilie Bolojan

Partidul Naţional Liberal (PNL) îşi schimbă întreaga conducere după rezultatul extrem de slab de la alegeri. Printre cei care vor face parte din noua echipă se numără şi botoşăneanul Valeriu Iftime, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.Ilie Bolojan a preluat șefia interimară a PNL alături de o echipă de conducere din care mai fac parte Dan Motreanu (europarlamentar), Emil Boc (primar în Cluj), Ciprian Ciucu (primarul Sectorului 6), Valeriu Iftime (președintele CJ Botoșani) și Adrian Veștea (președintele CJ Brașov).

„Suntem într-o situație dificilă pentru PNL și într-o cumpănă pentru democrația din România. În urma turului 1 în care, indiferent de influențe, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice și PNL a învățat această lecție. Conducerea PNL, domnul președinte Ciucă, cei 4 prim vici și secretarul general au demisionat. La solicitarea colegilor am acceptat să preiau această situație dificilă ca președinte al PNL împreună cu colegii propuși în cele patru funcții: Emil Boc, Adrian Veștea, Ciprian Ciuc, Dan Motreanu și Valeriu Iftime. Vom susține politicile de centru-dreapta și direcția pro-euroepană. Am decis ca în turul 2 de la prezidențiale, PNL să susțină fără nici un fel de negociere candidatura Elenei Lasconi”, a declarat Bolojan. Bolojan va deveni președinte interimar al PNL după demisia lui Nicolae Ciucă. Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL după ce s-a clasat pe locul 5 în turul 1 al alegerilor prezidențiale. Tot luni au demisionat şi secretarul general al PNL, Lucian Bode, prim-vicepreședinții Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Dan Motreanu, precum și majoritatea vicepreședinților.

Candidatul PSD, Marcel Ciolacu, a obținut cele mai multe voturi în județul Botoșani, cu un total de 40.057 de voturi, adică 27,7% din total. Următorul clasat este Călin Georgescu, cu 37.249 de voturi (25,76%), urmat de George Simion, care a primit 23.391 de voturi, reprezentând 16,17% din preferințele alegătorilor. De asemenea, candidata Elena-Valerica Lasconi a obținut 10,24% din voturi, iar Nicolae-Ionel Ciucă a înregistrat 8,87%. Printre candidații care au înregistrat rezultate mai scăzute se numără Mircea-Dan Geoană, cu 6,42%, și Cristian Diaconescu, care a obținut doar 2,17%. Interesant este faptul că Ludovic Orban, deși s-a retras din cursă, a primit 316 voturi în județ, reprezentând 0,22% din total.