SĂNĂTATE

Vaccinare antirabică aeriană a vulpilor

Direcţia Sanitară Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava anunţă că începând cu luna noiembrie, în funcţie de condiţiile meteorologice, se desfăşoară campania de toamnă a vaccinării antirabice aeriene a vulpilor, informează directorul adjunct dr. Dănuţ Corneanu, subliniind că acţiunea face parte din „Programul strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea rabiei la vulpe în România”.

Potrivit acestuia, populaţiile de vulpi reprezintă principalul rezervor de virus rabic, animalele turbate putând transmite virusul prin muşcarea oamenilor, animalelor de companie şi animalelor domestice. Dr. Corneanu reliefează că vaccinarea va reduce în mare măsură difuzarea bolii, atenţionând că este interzisă atingerea momelii vaccinale împrăştiate din avion. „Dacă găsiţi o momeală intactă într-o zonă unde sunt copii sau animale de companie, protejaţi mâinile mănuşi, iar cu ajutorul unei pungi de plastic, luaţi-o şi plasaţi-o într-o zonă împădurită. Dacă momeala are învelişul desfăcut, spart sau distrus, anunţaţi medicul veterinar din cea mai apropiată localitate sau DSVSA Suceava” atrage atenţia dr. Dănuţ Corneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

Rabia sau turbarea este o boală infecţioasă a mamiferelor, provocată de virusul rabic care se găseşte în saliva animalelor infectate. Majoritatea cazurilor de rabie la oameni sunt rezultatul mușcăturilor de câini. Virusul atacă sistemul nervos primele simptoame fiind febra şi furnicăturile la locul expunerii iniţiale. Acestea sunt urmate de spasme, agitație extremă, frică de apă, paralizia părților corpului, stare de confuzie și pierderea conștienței. Boala poate fi diagnosticată numai după apariția simptomelor. În lume, rabia cauzează între 26.000 şi 55.000 de decese anual.