Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi Biologi din cadrul Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) organizează, în perioada 4 – 5 mai a.c., cea de a doua ediţie a Congresului Naţional Studenţesc de Ştiinţe Medicale şi Biologice, cu tema ‘Abordări Integrative în Ştiinţele Biomedicale’, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei academice, Codruţ Şerban.
Potrivit sursei citate, congresul, care are ca obiectiv principal creşterea calităţii cercetării la nivelul studenţilor de la ciclurile de studiu de licenţă şi masterat, va cuprinde cinci secţiuni, respectiv Medicină Generală şi Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare Medicală, Medicină Dentară şi Tehnică Dentară, precum şi Biologie şi Biochimie.
Pentru informaţii suplimentare poate fi accesat site-ul oficial https://asmbs.ro/ sau pagina de Facebook ‘ASMBS – Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi Biologi Suceava