ACTUALITATELOCAL

Urmărire în trafic la Râșca: Un șofer băut a fugit de polițiști și a refuzat recoltarea probelor de sânge la spital

Un bărbat în vârstă de 42 de ani s-a ales cu un dosar penal complex după ce a ignorat semnalele polițiștilor, a fost urmărit pe ulițele satului Râșca și a refuzat categoric să îi fie testată alcoolemia, atât în trafic, cât și la spital.
Miercuri seară, în jurul orelor 20:00, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei a observat un autoturism Seat Leon care circula haotic pe DJ 155 A, dinspre Dumbrăveni către Bogdănești. Deși agenții au efectuat semnalele acustice și luminoase pentru oprire, conducătorul auto a accelerat, încercând să dispară pe strada Prisosului din satul Râșca.
Polițiștii au pornit imediat în urmărirea mașinii, reușind să o blocheze după câteva sute de metri. La volan a fost identificat un localnic, C. Constantin, care emana o puternică halenă alcoolică și avea un discurs incoerent. Acesta a refuzat inițial să prezinte documentele și a respins categoric testarea cu aparatul alcooltest.
Bărbatul a solicitat să fie condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru probe de sânge însă, odată ajuns în fața medicului de gardă, s-a răzgândit și a refuzat și prelevarea mostrelor biologice.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal, iar cercetările au fost extinse direct pentru infracțiunea de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”. Pe lângă riscul unei pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani, șoferul a rămas pe loc fără drept de a conduce, fiindu-i eliberată o dovadă fără drept de circulație.