ACTUALITATELOCAL

Urmărire ca în filme: Trei bărbați au fost arestați după ce au spart o barieră silvică și au fugit de poliție cu o dubă plină cu lemne furate

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul IPJ Suceava, după ce au fost prinși la furat de materiale lemnoase în pădurea din Boroaia. Pentru prinderea lor, polițiștii din Fălticeni au declanșat o urmărire în trafic pe o distanță de peste 5 kilometri, în timpul căreia suspecții au sărit din autoutilitară în mers pentru a-și pierde urma.

Incidentul a avut loc în noaptea de 28 septembrie 2026, în jurul orei 23:26, când autoritățile au fost alertate prin numărul unic de urgență 112 de faptul că mai multe persoane fură lemne și au distrus o barieră de acces.

Cursă nebună pe drumurile forestiere

La fața locului au fost direcționate de urgență o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei și un echipaj suplimentar din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni. La vederea autospecialelor de poliție, conducătorul unei autoutilitare marca Mercedes Benz, încărcată ochi cu bușteni, a accelerat și a demarat în trombă pe drumul forestier „Țiganca”, îndreptându-se spre comuna Râșca.

Polițiștii au pornit imediat în urmărirea vehiculului. După o cursă de aproximativ 5 kilometri pe drumuri forestiere și comunale, duba a intrat în satul Dumbrăveni. În încercarea disperată de a scăpa, doi dintre pasageri au sărit din autoutilitară în timp ce aceasta se afla încă în mișcare pe o parcelă de teren.

După alți 150 de metri, vehiculul s-a oprit definitiv pe terenul unui localnic, moment în care șoferul și un alt pasager au abandonat mașina și au fugit pe jos.

Prinși în flagrant după o urmărire pedestră

Oamenii legii au continuat urmărirea pedestră și au reușit imobilizarea unuia dintre fugari, identificat în persoana lui Vlăduț Ciprian Sbîrn (21 de ani), din comuna Râșca. În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, polițiștii au descoperit 2,3 metri cubi de lemn rotund de lucru din specia fag, fără niciun document de proveniență legală. Lemnul fusese sustras din proprietatea Ocolului Silvic Râșca.

Tânărul imobilizat și-a recunoscut fapta și a indicat identitatea complicilor săi.

Trei suspecți trimiși în spatele gratiilor pentru 24 de ore

În urma cercetărilor extinse desfășurate de polițiștii din Fălticeni și de cei de la Postul de Poliție Boroaia, la începutul lunii octombrie s-a dispus continuarea urmăririi penale și reținerea preventivă a trei dintre suspecți: G.G. (din Dumbrăveni, com. Râșca) – este cercetat pentru furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (acesta aflându-se la volanul dubei).S.S.D. (din com. Boroaia) – cercetat pentru furt calificat și G.O.  (din satul Săcuța, com. Boroaia) – cercetat pentru furt calificat.

Toți trei au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, suspecții urmând să fie prezentați instanței cu propuneri de măsuri preventive.