Clipe de panică în gara Sinaia, după ce un tren de pasageri, în care se aflau zeci de persoane, a luat foc. Flăcările au izbucnit în timp ce garnitura staționa. ISU Prahova a intervenit cu 2 echipaje de pompieri.
În garnitura care aparținea Regiocălători se aflau 28 de adulți și 2 copii, toți reușind să coboare fără a fi afectați de incendiu, potrivit Actualitatea Prahoveană.
Un bărbat de 32 de ani care a încercat să stingă flăcările s-au accidentat la mână.
La fața locului ISU Prahova a intervenit cu două echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD.
O anchetă urmează să stabilească de la ce a izbucnit focul.