La un pas de moarte. Un vicovean a ajuns pe patul de spital. Noaptea trecuta, în jurul orei 00.10, Schipor Ionuț, în vârstă de 23 de ani, din orașul Vicovu de Sus, conducea autoturismul marca Audi, pe strada Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, pe direcția Straja – Vicovu de Jos, (DJ209G), iar, din cauza vitezei excesive, într-o curbă la stânga a pierdut controlul autoturismului intrând în decorul de partea dreaptă a sensului de mers, în șanț, unde a intrat în coliziune cu un arbore.
În urma impactului a izbucnit un foc la autoturismul în cauză, organele de poliție ajunse la fața locului procedând la lichidarea acestuia folosind extinctorul din dotarea autospecialei, la scurt timp ajungând pompierii militari din cadrul Detașamentului Vicovu de Sus, care au eliminat orice pericol.
În urma impactului Schipor Ionuț a suferit leziuni fiind transportat la Spitalul Județean Suceava.
Ce spune ISU Bucovina Suceava:
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Vicovu de Sus.
La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă, iar pe șoferul acestuia, aflat în stare de inconștiență, l-au găsit în afara mașinii, pe marginea carosabilului.
Pompierii paramedici ai echipajului SMURD i-au acordat primul ajutor medical rănitului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, după care s-au deplasat cu acesta spre spital.
Ulterior, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la Spital, arata IPJ Su
În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvărșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” fapte prev. şi ped. de art. 196 alin. (2) din Codul penal, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, pentru lămurirea tuturor aspectelor și stabilirea cu exactitate a situației de fapt.