ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Un tânăr din Botoșana s-a ales cu dosar penal

Tanar din Botoșana cu dosar penal. Ieri, ora 23:07, lucrătorii de poliție din cadrul compartimentului rutier – Poliția mun. Rădăuți, au fost sesizați de către ofițerul de serviciu pe subunitate prin SNUAU 112, despre faptul că o persoană care s-a certat cu părinții s-a suit beat la volanul autoturismului marca BMW și solicită să fie oprit de către un echipaj de poliție.

În baza sesizării echipa operativă constituită la nivelul Poliției Municipiului Rădăuți, s-a deplasat la locul indicat, iar când au ajuns pe str. Tomșa Vodă, pe raza loc. Solca, jud. Suceava, în dreptul localului SC BAHAN SRL, au identificat pe banda de pe sensul opus autoturismul sesizat, care era pornit, pe avarii. La volanul autoturismului a fost identificatUjGjG. de 23 ani, domiciliat în loc. Botoșana,  care se afla în mod vizibil sub influența băuturilor alcoolice.

Având în vedere cele constatate mai sus, numitul URECHE GABRIEL a fost testat la fața locului cu aparatul etilometru rezultatul indicând valoare de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la fața locului susnumitul a declarat faptul că în urma unor discuții în contradictoriu cu părinții acesta a plecat de la domiciliul din  Botoșana, la volanul autoturismului marca BMW deplasându-se la un bar unde a consumat băuturi alcoolice, iar ulterior de la bar s-a deplasat în locul în care a fost identificat, unde a oprit și a apelat nr. de urgență 112 solicitând un echipaj de poliție.

În continuare evenimentul a fost preluat de lucrătorii de poliție din cadrul Poliției oraș Milișăuți și Cajvana, procedându-se la conducerea numitului URECHE GABRIEL la Spitalul Mun. Rădăuți pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind recoltate un număr de două probe biologice.

Localnicului i s-a adus la cunoștință faptul că până la definitivarea cercetărilor nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză se efectuează cercetări față de U.G. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, urmând a se da soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.