Un planor s-a prăbușit duminică lângă Aerodromul Ineu din județul Bihor. Pilotul a murit, a anunțat ISU Bihor. Accidentul a fost anunțat la ora 19.03. ISU Bihor a fost sesizat cu privire la prăbușirea unui planor, în apropierea pistei Aerodromului Ineu.
La locul indicat au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare și două autospeciale de stingere, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. Pilotul nu a mai putut fi salvat, medicul constatând decesul acestuia, a precizat ISU, potrivit Mediafax.
Autoritățile vor începe o anchetă pentru a stabili de ce s-a prăbușit planorul.