ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Un minor de 14 ani a ajuns la spital după ce a suferit leziuni ca urmare a exploziei unei petarde

Un minor de 14 ani a ajuns la spital după ce a suferit leziuni ca urmare a exploziei unei petarde. Politistii auîntocmit dosar penal, organele de poliție sesizându-se din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (1) din Codul Penal, cercetările urmând a fi continuate de lucrătorii Postului de Poliție Grămești.

 

Ieri, la orele 13:22, lucrătorii din cadrul Secției 13 Poliției Rurale Bălcăuți au fost sesizați prin SNUAU 112, de către  o femeie din comuna Grămești, sat Grămești, județul Suceava, cu privire la faptul că minorul,  de 14 ani are o leziune ca urmare a exploziei unei petarde

Joi, în jurul orei 13.00 minorul, domiciliat în comuna Grămești, sat Grămești, județul Suceava , în vârstă de 14 ani, în timp ce se deplasa pe lângă cimitirul din localitate, pe marginea drumului comunal a găsit o petardă pe care a luat-o cu el.

În momentul în care minorul s-a întors la domiciliu, s-a deplasat într-o curte laterală locuinței și a dat foc fitilului, moment în care petarda a explodat. Baiatul  a suferit leziuni la nivelul mâinii stângi, motiv pentru care a fost solicitată prin SNUAU 112 intervenția unui echipaj de ambulanță.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul SAJ Suceava, care i-a acordat primele îngrijiri medicale de specialitate, iar ulterior Andrei a fost preluat și transportat la Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, cu diagnosticul de: ”plagă palmă stângă”.

În cauză s-a întocmit dosar penal, organele de poliție sesizându-se din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (1) din Codul Penal, cercetările urmând a fi continuate de lucrătorii Postului de Poliție Grămești.