JUSTIȚIEULTIMA ORĂ

Un interlop care apare în dosarul judecătoarei Ana Maria Chirilă a evadat. Bărbatul a fugit din arestul la domiciliu, după ce a fost condamnat în alt dosar

Unul dintre bărbaţii ale căror nume apar în dosarul judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi trafic de droguri, a evadat. Mihai Pînzari fusese scos din arest preventiv, în 25 aprilie şi plasat în arest la domiciliu, iar a doua zi, dimineaţă, poliţiştii l-au găsit la locuinţă. A fugit mai târziu în acea zi, după ce a fost condamnat în alt dosar, pentru lipsire de libertate.

„Poliţiştii desfăşoară activităţi de căutare şi activităţi informative asociate specifice în vederea identificării unui bărbat de 43 de ani din municipiul Rădăuţi, care în cursul zilei de ieri nu a respectat măsura arestului la domiciliu dispusă de către instanţa de judecată competentă într-o cauză penală. Anterior, la data de 25.04.2024, instanţa de judecată competentă a stabilit măsura arestului la domiciliu pentru bărbatul de 43 de ani, după ce acesta s-a aflat în stare de arest preventiv din luna octombrie 2023 pentru fapte asociate traficului şi consumului de droguri”, anunţă, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie judeţean Suceava.

În urma emiterii mandatului de arestare pe numele bărbatului, în 2 aprilie, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Suceava au stabilit graficul de verificare periodică la domiciliul din Rădăuţi.

În cursul zilei de 26 aprilie, în jurul orei 10:00, au fost făcute verificări la domiciliul bărbatului şi s-au întocmit documentaţiile specifice, fără a fi semnalate probleme sau deficienţe.

„În cursul aceleiaşi zile de 26.04.2024, in jurul orei 17:00, faţă de bărbatul de 43 de ani, Tribunalul Suceava a pronunţat o sentinţă definitivă într-o altă cauză penală, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare. În acest context, s-a constituit echipa operativă pentru punerea în executare a mandatului şi preluarea persoanei condamnate din starea de arest la domiciliu pentru depunerea în penitenciar. La momentul deplasării echipei la domiciliul bărbatului de 43 de ani acesta nu a fost găsit la domiciliu, fiind demarate de îndată procedurile specifice de căutare şi informare instituţională”, precizează Poliţia Suceava.

Evadatul este interlopul Mihai Pînzari, al cărui nume apare în dosarul judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi trafic de droguri. El e suspectat că a mituit-o pe judecătoare, penytru ca aceasta să îl anunţe despre acţiunile anchetatorilor antidrog.

Bărbatul a fost dat în urmărire generală, fiind implementate procedurile de informare şi dare în consemn la punctele de frontieră.